Revista presei // „Ultima iarnă în stare de urgență, dar cu capul sus”; Guvernul dezminte noi falsuri de pe TikTok
Publicațiile locale analizează scenariile prin care RM poate trece în plină iarnă, în contextul a ceea ce mai mulți analiști politici califică drept șantaj energetic din partea Federației Ruse. Din presă mai aflam despre impactul pe care l-ar putea avea situația din sectorul energetic asupra alegerilor parlamentare de anul viitor. Care au fost bancnotele cel mai des supuse falsificărilor pe parcursul acestui an în Republica Moldova? - e o altă întrebare la care răspund publicațiile locale.
Odată cu intrarea în vigoare a stării de urgență în energie, luni, 16 decembrie, mai multe instituțiii mass-media continuă să analizeze modul în care ar putea evolua starea de lucruri pe cele două maluri ale Nistrului pe parcursul acestei ierni.
Postul public de televiziune Moldova 1 îl citează pe vicepremierul pentru reitegrare Oleg Serebrian, care presupune că regiunea transnistreană va primi într-un final gaz de la 1 ianuarie, prin intermediul rutei transbalcanice, din moment ce tranzitul prin Ucraina va fi oprit în două săptămâni. Potrivit oficialului de la Chișinău, în acest fel, Moscova acționează pentru a crea neliniște și pesimism în ajun de sărbători, pe ambele maluri ale Nistrului, încercând să pună responsabilitatea pe umerii Chișinăului. „Nu cred că „Gazprom” nu va livra. Poate fi o pauză, putem fi puși la încercare. (…) Noi toți ne dăm seama că această criză eventuală este creată de către „Gazprom”, de Federația Rusă pentru că, atâta timp cât există posibilitatea utilizării acestui traseu transbalcanic, este incorect să învinovățești Kievul sau Chișinăul pentru opacitate, lipsă de deschidere etc”.
Gazprom pregătește o mișcare surpriză pentru Transnistria! - titrează publicația Bani.md, explicând că cel mai probabil, din 31 decembrie, Rusia va livra gaze doar pe bază de rezervări zilnice care însă, vor avea un preț mai mare decât în cazul unor rezervări lunare. „Dacă din 16 decembrie nu vor fi rezervate capacități lunare la punctele de frontieră turco-bulgare, acest lucru ar putea sugera că Gazprom ia în considerare sistarea temporară a livrărilor de gaze către Transnistria la începutul anului viitor. Deși anumite volume ar putea fi rezervate zilnic începând cu 31 decembrie, costurile acestora ar fi mult mai mari decât cele pentru capacități lunare”, scrie bani.md.
Ultima iarnă în stare de urgență, dar cu capul sus – e titlul unui articol publicat pe Agora de editorialistul Laurențiu Pleșca. Din 16 decembrie, avem stare de urgență în domeniul energiei, iar Republica Moldova se pregătește să înfrunte o iarnă dificilă, marcată de incertitudini energetice și presiuni politice fără precedent din partea Rusiei, șantajul energetic fiind un instrument eficient al războiului hibrid, notează editorialistul. În opinia lui Laurențiu Pleșca, această iarnă ar putea fi ultima în care Republica Moldova funcționează sub spectrul unei stări de urgență energetice, din moment ce autoritățile au reușit să asigure stocurile necesare de gaze naturale pentru malul drept, demonstrând o pregătire mai bună decât în anii trecuți. Este un pas important că Moldova a reușit să achiziționeze gaze pentru acest sezon datorită companiilor românești, remarcă expertul. Totuși, regiunea transnistreană se află într-o situație critică, confruntându-se cu perspectiva de a plăti prețuri de piață pentru gazele naturale, ceea ce reprezintă o provocare semnificativă pentru economia regiunii, dependentă de energia ieftină furnizată de Rusia. Poate ar fi momentul ca regimul transnistrean să reflecteze asupra direcției pe care dorește să o urmeze? - se întreabă retoric analistul politic. Reintegrarea în Republica Moldova i-ar putea aduce beneficii semnificative, având în vedere apropierea rapidă de Uniunea Europeană, conchide Laurențiu Pleșca.
Publicația Veridica dezminte un fals promovat în publicații rusești, precum că anume Kievul provoacă o criză energetică în Republica Moldova, în timp ce Uniunea Europeană nu vrea să ajute Chișinăul să depășească un eventual impas. Criza energetică din Republica Moldova ar putea fi evitată dacă Gazprom ar fi fost de acord să aprovizioneze în continuare regiunea transnistreană cu gaze naturale, prin intermediul conductei transbalcanice, și nu ar fi recurs la șantaj, cerându-i Chișinăului, în schimb, plata unei pretinse datorii de peste 700 de milioane de dolari (neconfirmate în urma unui audit independent realizat de două companii internaționale), explică Veridica. Ucraina nu a obstrucționat furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova, dar a interzis tranzitul acestora pe teritoriul său din cauza invaziei ruse, remarcă publicația citată.
Guvernul neagă fake-urile de pe TikTok, titrează Newsmaker. „De la ora 20:00 până la 05:00 lumina va fi stinsă în toată Moldova. Decizia a fost luată ieri!!”, „Moldova în beznă, O să rămânem și fără gaze” sau „Moldovagaz solicită majorarea prețurilor la gaz. (…) Prețul la gaz va fi 49.99” – sunt doar câteva dintre falsurile răspândite pe internet, la care atrag atenția autoritățile. „Pe rețelele de socializare circulă falsul precum că din 17 decembrie în Moldova nu va fi energie electrică. Este un fals. Țara noastră este asigurată cu energie electrică, iar autoritățile lucrează pentru a menține stabilitatea furnizării”, se arată într-o postare a canalului de Telegram „Prima Sursă”, administrat de către responsabili din cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului, precizează Newsmaker.
„Adevărata amploare a imixtiunii ruse va ieși la iveală în alegerile de anul viitor, atât în România, cât și Republica Moldova”, susține analistul politic Radu Popescu, citat de Radio Chișinău. Expertul trage concluziile la final de an, spunând că a fost unul foarte greu pentru Republica Moldova, dar în care s-a reușit menținerea cursului pro-european al statului. La fel, în România a fost format într-un final un parlament acceptabil din punct de vedere politic, notează expertul. Aceste obiective au fost atinse în pofida unor provocări și ingerințe fără precedent ale Federației Ruse în procesele democratice și electorale naționale, susține analistul politic Radu Popescu, editorialist la Ziarul de Iași.
Tot Radio Chișinău publică un interviu cu psihoterapeutul Lilia Dubiță, care constată că „empatizarea globală a devenit o realitate puternică, dar periculoasă” în societate. Specialistul aduce ca exemplu decesul tragic al unei tinere, care a fost puternic mediatizat în RM, impactul emoțional fiind resimțit la nivel național. Mediatizarea excesivă poate face mai mult rău decât bine”, atenționează psihologul, după ce a fost contactată de numeroase persoane care relatează că nu pot dormi noaptea și că anxietatea lor este constant alimentată de ceea ce văd și aud. Este o anxietate socială provocată de supraexpunerea la drame, conchide specialistul.
Publicația anticoruptie.md relatează în același timp despre mii de cazuri de circulație a banilor falși pe teritoriul RM. Atât numărul, cât și valoarea totală a bancnotelor false identificate în anul curent au înregistrat o creștere semnificativă, depășind, doar în primele nouă luni, valorile înregistrate pentru întregul an 2023, constată publicația. Astfel, bancnota de 100 de lei, care a fost preferata falsificatorilor în anii anteriori, a cedat locul bancnotei de 200 de lei, devenită noua țintă principală. Pe locul al doilea în lista favoritelor falsificatorilor se află bancnota de 20 de lei, un fenomen explicat de experți prin faptul că bancnotele cu valori mici stârnesc mai puține suspiciuni și sunt mai rar supuse verificărilor stricte.