Economic

Din 1 ianuarie, Energocom va cumpăra mai multă energie electrică de la centrala Cernavodă

De la 1 ianuarie și până pe 31 martie, Energocom va achiziționa de la Centrala nucleară de la Cernavodă, 100 MW bandă. Este un volum de aproape trei ori mai mare decât în luna decembrie. Un contract în acest sens a fost semnat astăzi, 19 decembrie, de reprezentanții celor două companii.

Un comunicat emis de Energocom informează că prețul energiei de la Nuclearelectrica este unul preferențial pentru acoperirea necesarului de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova, plafonat de o ordonanță de urgență a Guvernului României, la 400 RON/MWh sau circa 80 EUR/MWh.

Este vorba despre un suport consistent și concret al autorităților de la București pentru Republica Moldova. Electricitatea contractată de la Nuclearelectrica va asigura o mai mare cantitate de energie sigură și continuă, cărora li se adaugă energia produsă din surse regenerabile care depinde de condițiile meteo. În orele de vârf necesarul de consum este suplinit cu energie cumpărată de pe bursa română OPCOM”, a notat sursa citată.

În lunile de iarnă, cantitatea energiei electrice produsă de centralele de termoficare de la Chișinău și Bălți acoperă 25%-30% din necesarul malului drept al Nistrului.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult