Revista presei // Mișcare strategică a Federației Ruse, în contextul anului electoral în RM; Avantajele aderării la Spațiul unic de plăți în euro
Mai multe publicații semnalează că potențiala criză energetică în RM ar fi de fapt provocată de Federația Rusă pentru a trezi nemulțumirea cetățenilor înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor. Alte articole din presa națională relatează despre capacitatea sistemului medical de a face față unor întreruperi de curent electric, despre avantajele aderării RM la sistemul unic de plăți in euro, dar și despre beneficiile aderării de la 1 ianuarie a României și Bulgariei la spațiul Schengen pentru cetățenii RM.
De la 1 ianuarie Ucraina urmează să oprească tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său, iar Moscova nu dă semne că ar fi gata să livreze gaz Republicii Moldova prin alte conducte. E concluzia șefului companiei Moldova Gaz, Vadim Ceban, exprimată într-un interviu acordat postului TV8. Ceban susține că MoldovaGaz a trimis mai multe solicitări către Gazprom pentru livrări de gaz prin rețeaua trans-balcanică, însă nu a primit niciun răspuns. Funcționarul a declarat pentru TV8 că situația va fi clară în ultimele zile ale anului, însă autoritățile iau în calcul toate scenariile posibile.
Provocarea unei crize energetice artificiale în regiunea transnistreană, prin sistarea livrărilor de gaze către această zonă, este o mișcare strategică a Federației Ruse, în contextul anului electoral din R. Moldova. E o constatare făcută de fostul vicepremier pentru reintegrare Gheorghe Balan într-o emisiune la Radio Chișinău. Balan crede că Rusia nu e dispusă să sisteze complet și pe termen lung furnizarea gazului în regiunea transnistreană, pentru a nu pierde controlul asupra teritoriului. În opinia lui Gheorghe Balan, regiunea transnistreană ar reuși să reziste fără gaz în următoarele câteva luni în condițiile în care dispune de rezerve de cărbune, iar hidrocentrala de la Dubăsari acoperă o mare parte a necesităților de electricitate din regiune. Nu va fi un colaps imediat sau o criză umanitară de proporții, pentru că nici Moscova nu ar dori o astfel de evoluție a evenimentelor ce ar duce la pierderea regiunii transnistrene, a subliniat fostul vicepremier pentru reintegrare.
Rusia amenință Moldova cu frigul și războiul, titrează Deutsche Welle. În așteptarea crizei care va lovi Republica Moldova ca urmare a suspendării livrării gazelor rusești către regiunea transnistreană, Moscova face ce știe mai bine: amenință și minte de îngheață apele, scrie editorialistul Vitalie Ciobanu. Obiectivul major al Rusiei în Republica Moldova sunt alegerile parlamentare din 2025, în pragul cărora, moldovenii ar trebui să ajungă epuizați, debusolați, supărați pe actuala guvernare proeuropeană, care a refuzat să negocieze cu Putin prețuri mai mici la energie și în consecință să voteze partida pro-rusă, conchide Vitalie Ciobanu în articolul publicat de Deutche Welle.
Cât de pregătit este sistemul medical să facă față unor eventuale crize energetice? - e întrebarea la care caută răspuns Europa Liberă. Solicitat de postul de radio, Ministerul sănătății a dat asigurări că „sistemul medical are capacitatea de a rezista unei crize energetice” datorită celor peste 200 de generatoare electrice de care dispun spitalele publice din R. Moldova. Generatoarele electrice asigură activitatea neîntreruptă a instituțiilor medicale, în mod prioritar a unităților de primiri urgente, blocurilor chirurgicale, a secțiilor neonatale, de reanimare și terapie intensivă, precizează Europa Liberă. Potrivit postului de radio, în 10 spitale raionale au fost instalate panouri fotovoltaice, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, dar și al Guvernului Republicii Coreea.
Aderarea Republicii Moldova la Spațiul unic de plăți în euro e un obiectiv tot mai aproape de realizare, a declarat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, la emisiunea „În context” de la Moldova 1. Este un pas important, având în vedere că 60-70% din schimburile comerciale și valutare sunt orientate spre Uniunea Europeană și se fac în euro, a explicat Anca Dragu. Aderarea Republicii Moldova la Spațiul unic de plăți în euro va avea implicații extraordinare pentru mediul de afaceri și ar înseamna peste 200 de milioane de euro economisiți la transferurile spre Uniunea Europeană, a punctat guvernatoarea Băncii Naționale, în interviul acordat postului public de televiziune.
Începând cu 1 ianuarie, intrarea României în spațiul Schengen aduce avantaje și pentru cetățenii Republicii Moldova, titrează jurnal.md. Deținătorii de pașapoarte biometrice vor putea intra mai ușor în țările din Spațiul Schengen prin România, explică publicația. Newsmaker scrie că aderarea României și Bulgariei la Schengen nu va duce la schimbări majore în regulile de trecere a frontierei moldo-române. Totuși, ar putea fi introduse unele controale suplimentare, ceea ce ar prelungi timpul de așteptare la punctele de trecere, precizează Newsmaker.