Începe perioada de aplicare pentru cel de-al treilea apel de granturi pentru modernizarea fermelor zootehnice
Fermierii specializați în creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte, carne și activități mixte pot depune dosarele pentru obținerea granturilor. Valoarea maximă a unui grant poate ajunge la 1 milion de dolari SUA, cu condiția ca suma să nu depășească 50% din valoarea investiției eligibile. Potrivit Ministerului Agriculturii, dosarele pot fi depuse până pe 4 aprilie 2025.
Banii obținuți pot fi utilizați pentru construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu utilaje și echipamente tehnologice performante, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii de procesare a laptelui și cărnii. De asemenea, sunt eligibile investițiile în infrastructura tehnologică necesară, inclusiv în sisteme de alimentare cu energie și apă.
Pentru a beneficia de granturi, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Să fie fermieri individuali sau grupuri de producători, înregistrați și activi pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți.
Să fie deținători legali ai bunurilor implicate în investiție.
Să prezinte un plan de afaceri viabil pe o perioadă de cinci ani.
Să demonstreze existența unei cofinanțări de minimum 50% din valoarea investiției eligibile, prin resurse proprii, credite bancare sau alte surse.
Dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale ale AIPA, corespunzător regiunii în care fermierul își desfășoară activitatea.