Internațional

Mii de persoane au protestat din nou la Tbilisi

O nouă zi de proteste în Georgia. Mii de manifestanți proeuropeni s-au adunat la Tbilisi pentru a protesta împotriva Guvernului, în ajunul învestirii în funcție a noului președinte al Georgiei, a cărui numire este contestată de opoziție. Manifestanții au format un lanț uman de-a lungul râului din centrul capitalei, unii înfășurați în drapele georgiene și ale UE. Alții au desfășurat un banner care cerea „eliberarea deținuților politici”. Totodată, protestatarii au cerut eliberarea persoanelor deținute în timpul manifestațiilor precedente și organizarea de noi alegeri legislative.

hotnews.ro
Sursa: hotnews.ro

Mii de locuitori din Tbilisi au format un lanț uman chemând concetățenii la unitate națională. Georgienii au manifestat în cadrul protestelor care nu contenesc de mai bine de o lună. Acțiunii de protest la care au participat membri ai societății civile și partide politice de opoziție s-a alăturat și președinta Salome Zurabișvili.

Manifestanții au cerut noi alegeri și eliberarea deținuților politici care au fost arestați în urma protestelor antiguvernamentale.

Avem două cerințe importante: eliberarea deținuților arestați în timpul protestelor și noi alegeri. Suntem aici pentru că vedem că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Vrem să ne apropiem de Europa și să ne facem viața mai bună: pentru noi și copiii noștri, iar acest Guvern trebuie să plece”.

Nu am mai văzut așa ceva niciodată în viața mea. Generații diferite, oameni din medii și profesii diferite, toți sunt împreună, uniți, toți sunt în stradă. Această unificare creează putere. Se simte o energie pozitivă, toată lumea simte asta, chiar dacă nu știm ce va urma, dar această energie pozitivă este evidentă”.

Sunt în stradă împreună cu întreaga mea familie. Vrem să smulgem această țară din ghearele imperiului rus. Țara noastră a luptat 30 de ani pentru a obține un progres și pentru a se alătura țărilor în care legea prevalează, justiția face dreptate și unde viața este posibilă”.

Protestele au fost declanșate de anunțul prim-ministrului georgian de a opri negocierile de integrare în Uniunea Europeană. Ulterior, sute de protestatari au fost arestați, mulți au fost bătuți și umiliți.

Opoziția georgiană nu recunoaște rezultatele alegerilor parlamentare din octombrie, susținând că au fost fraudate de Partidul Visul Georgian, aflat la guvernare.

Vineri, administrația Biden a impus sancțiuni fondatorului partidului de guvernământ al Georgiei, care a îndepărtat țara de o poziție pro-occidentală și o apropie tot mai mult de Rusia. Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, sancțiunile au fost impuse fondatorului și președintelui onorific al Partidului Visul Georgian, Bidzina Ivanișvili, „pentru că a subminat viitorul democratic și euro-atlantic al Georgiei în beneficiul Federației Ruse”.

Citește mai mult