Externe

Corespondență Dan Alexe // Elon Musk, «Die Welt» și ascensiunea extremei drepte în Germania și Europa

Ascensiunea extremei drepte în mai multe țări europene, inclusiv consolidarea bazei lor politice în Parlamentul european, subliniază mutațiile ideologice prin care trece Vechiul Continent, dar și importanța finanțatorilor și a făcătorilor de opinii, din ce în ce mai importanți și mai influenți decât politicienii. Așa se întâmplă de pildă cu Elon Musk, omul cel mai bogat din lume și chiar din istorie, care a publicat zilele trecute un articol de opinie în cotidianul german «Die Welt», în care Musk sprijină partidul neonazist Alternative für Deutschland (AfD), numindu-l „ultima sclipire de speranță pentru țară”.

«Die Welt» este desigur un ziar de dreapta, dar o susținere adusă extremiștilor din AfD din partea celei mai bogate persoane de pe pământ a mers prea departe pentru o parte din personalul editorial. O ceartă aprinsă a izbucnit pe plan intern, ducând la demisia unor jurnaliști mai vechi.

Ca întotdeauna, umbrele întunecate ale trecutului Germaniei se întind departe. Mulți nu au uitat că elementele elitei conservatoare și ale presei au permis ascensiunea naziștilor în anii 1920 și 1930.

Personalități precum magnatul presei Alfred Hugenberg rămân în memorie. Hugenberg controla jumătate din presa germană după Primul Război Mondial. În calitate de lider al Partidului Popular Național German, el a fost un monarhist conservator, dar l-a ajutat pe Adolf Hitler să devină cancelar al Germaniei.

Musk a respins astfel de temeri istorice spunând, apropo de trecutul Germaniei: „A prezenta AfD ca fiind de extremă dreaptă este evident greșit”, a scris el, subliniind că „Alice Weidel, lidera partidului, are o iubită de același sex din Sri Lanka! Vi se pare că e Hitler?”

Un tabu a fost astfel încălcat. Făcând loc unui articol pro-AfD, scris de unul dintre cei mai influenți oameni din lume, «Die Welt» a spulberat un consens tacit în rândul instituțiilor media germane de a nu oferi AfD o platformă mediatică.

Musk a mai scris chiar pe platforma X că „numai AfD poate salva Germania”.

Relația dintre mass-media germană și AfD s-a schimbat cu siguranță astăzi. Unul dintre cei mai mari editori de știri din lume a spulberat tabuul privind relația AfD cu presa. Germania se îndreaptă spre alegeri parlamentare în luna februarie și motorul economic al Europei pare acum că plutește în necunoscut.

Reuters / Oamenii se adună în timpul unui miting al alianței largi „Hand in Hand” sub sloganul „Wir sind die Brandmauer” („Noi suntem zidul de foc”) pentru a protesta împotriva extremismului de dreapta și pentru protejarea democrației, în Berlin, Germania, 3 februarie 2024. În text se poate citi: „Noi suntem poporul și voi sunteți doar naziști”
Sursa: Reuters / Oamenii se adună în timpul unui miting al alianței largi „Hand in Hand” sub sloganul „Wir sind die Brandmauer” („Noi suntem zidul de foc”) pentru a protesta împotriva extremismului de dreapta și pentru protejarea democrației, în Berlin, Germania, 3 februarie 2024. În text se poate citi: „Noi suntem poporul și voi sunteți doar naziști”

Citește mai mult