Guvernul a aprobat acordarea compensațiilor la energie pentru luna decembrie
Executivul a aprobat acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară pentru luna decembrie. Astfel, consumatorii de gaze naturale cu venituri mici vor primi compensații între 500 și 1000 de lei.
„Țintim un tarif post compensație mai mic decât cel de anul trecut pentru toți beneficiarii de compensații. Astfel compensația pentru luna decembrie pentru cei care consumă gaze va crește. Pragul minim pentru luna decembrie a crescut de la 300 la 500 de lei, iar pentru cei mai vulnerabili consumatori de gaze, pragul maxim va fi de 1000 de lei”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Compensațiile vor fi disponibile începând cu 10 ianuarie și notificările privind valoarea compensațiilor vor fi expediate de asemenea după 10 ianuarie. Precizăm că vor fi compensați 150 de metri cubi de gaz. Cetățenii sunt încurajați să verifice valoarea compensațiilor în cabinetele personale pe compensații.gov.md.
Peste 1,2 milioane de cetățeni beneficiază de aceste compensații în acest an.
În luna decembrie, compensațiile vor varia între 500 și 1000 de lei
VOX// Ce spun oamenii despre compensațiile pentru luna decembrie
Precizăm că Executivul s-a întrunit astăzi, 30 decembrie în ședință, care ar putea fi ultima din acest an, pentru a examina 15 subiecte incluse pe ordinea de zi. De asemenea, pe agenda ședinței se regăsesc stabilirea unei marje maxime de până la 3% pentru contractele de credit din cadrul programului „Prima Casă”; prelungirea termenului de licențiere pentru importul de cereale și oleaginoase până la 30 iunie 2025 și aprobarea semnării unui Acord de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea susținerii unui proiect de management al riscurilor de dezastre și reziliență.