Livrările de gaze rusești către statele Uniunii Europene prin Ucraina au fost oprite
Ministerul Energiei din Ucraina a anunțat oficial că tranzitul gazului rusesc către Uniunea Europeană a fost oprit în dimineața zilei de 1 ianuarie, scrie BBC.
„La ora 07:00, în interesul securității naționale, a fost oprit transportul gazului natural rusesc prin teritoriul Ucrainei. Ucraina a informat în mod corespunzător partenerii străini despre aceasta”, se arată în declarația ministerului.
„Am oprit tranzitul gazului rusesc, acesta este un eveniment istoric. Rusia pierde piețele, va suporta pierderi financiare. Europa a luat deja decizia de a renunța la gazul rusesc”, a declarat ministrul ucrainean, Herman Halușcenko.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa nu va permite Rusiei „să câștige miliarde suplimentare din sângele ucrainenilor și a oferit blocului comunitar un an pentru a se pregăti”.
Din cauza întreruperii livrărilor de „combustibil albastru” din Rusia, compania „Tiraspoltransgaz-Pridnestrovia” va suspenda astăzi până la prânz furnizarea de gaz către centralele termice de pe acoperișuri care asigură încălzirea, la casele private din orașe, sate și comune. În blocurile de locuințe fără sisteme de încălzire autonome gazul va fi menținut pentru gătit, notează presa din stânga Nistrului.
Amintim că concernul rus [Gazprom a anunțat, într-o notificare trimisă companiei Moldovagaz, în care e acționar majoritar, că suspendă livrarea gazelor naturale, începând cu data de 1 ianuarie 2025. Gazprom a invocat drept motiv refuzul părții moldovenești de a achita pretinsele datorii istorice, afirmând că e o încălcare „semnificativă” a contractului în vigoare. Concernul rus nu a precizat până când își va menține în vigoare decizia, dar a sugerat că aceasta ar putea fi revăzută și că va informa Moldovagaz. Gazprom a condiționat anterior livrarea gazelor naturale de achitarea pretinselor datorii istorice acumulate de compania-fiică Moldovagaz. Potrivit concernului rus, datoriile malului drept ar fi de peste 700 de milioane de dolari, sumă pe care Republica Moldova nu o recunoaște pentru că a fost prescrisă în urma unui audit realizat la Moldovagaz, audit pe care Gazprom refuză să îl accepte.
Tranzitul gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei se realiza pe baza unor contracte semnate înainte de atacul la scară largă al Rusiei, la sfârșitul anului 2019. Termenul de valabilitate al contractelor a expirat, iar Ucraina a refuzat să le prelungească. Rusia va putea în continuare să trimită gaz în Ungaria, precum și în Turcia și Serbia, prin conducta TurkStream care străbate Marea Neagră.