Incendiu la Bălți: O persoană a decedat, iar alte trei au fost transportate la spital
Un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit într-un incendiu produs într-o locuință din municipiul Bălți. Alte trei persoane au fost transportate în stare inconștientă la spital. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în seara zilei de 6 ianuarie.
La locul incendiului, au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Aceștia au evacuat din interiorul locuinței și al anexei, patru persoane care zăceau la podea. Un bărbat de 36 de ani și două femei, cu vârstele de 53 și 63 de ani, au supraviețuit incendiului, toți fiind transportați la spital.
Primele investigații indică faptul că flăcările ar fi fost provocate de o țigară nestinsă, însă circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.
În acest context IGSU atenționează repetat cetățenii că fumatul în locuințe, dar și neatenția la utilizarea surselor de aprinde poate provoca incendii cu urmări fatale.
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 40 de situații de risc.