Social

Muncă forțată sau acord comun pentru răscumpărarea pagubelor? Un bărbat din Ialoveni ar fi fost reținut pe nedrept

Ar fi fost exploatat prin muncă, dar se pare că nu este chiar așa. Acum patru zile, poliția a anunțat despre reținerea unui bărbat de 52 de ani din raionul Ialoveni care ar fi obligat un tânăr să lucreze la el fără să-i plătească. Echipa noastră a vorbit cu mama băiatului care ne-a spus că de fapt, lucrurile stau exact invers. Fiul ei a lucrat acolo pentru a recupera pagubele pe care i le-a produs bărbatului după ce i-a furat două mașini.

„Două mașini le-a lovit și a zis ca să nu-l închidă a zis lasă-l să meargă la lucru și totul va fi bine”, a povestit mama băiatului.

Femeia ne-a povestit că nu cunoaște cum acest caz a ajuns în vizorul poliției, mai ales că fiul ei nu a scris nicio plângere la poliție. Potrivit ei, băiatul a lucrat benevol, iar ca să nu plece în fiecare dimineață la muncă, rămânea să doarmă acolo.

„Seara nu venea acasă, dar dormea în seră în ogradă. Toată ziua la lucru, se mai ducea la piață, ducea curechi, cartofi și seara tot acasă pleca și dimineața pleca la lucru.Seara dormea la dânsul”, a spus mama băiatului.

Autoritățile locale spun că băiatul se află în vizorul poliției încă din 2020, atunci când era minor.

„Ce știm noi este că în trecut băiatul i-a făcut și lui niște daune, i-a sustras un automobil, într-o noapte, și l-a deteriorat total. Din spusele mamei, cumva, dumneaei spune că s-au înțeles ca să ajungă la un numitor comun ca să răsplătească cumva asta. Noi din câte cunoaștem despre tânărul din sat, el este o persoană care este la evidența poliției de mai mult timp. Și cumva eram obișnuiți că el are des diferite infracțiuni”, a menționat Viceprimarul localității.

Specialiștii menționează că un astfel de comportament problematic precum al tânărului poate surveni din cauza unei copilării tumultoase.

„Comportamentele antisociale la copil pot să pornească într-o copilărie fragedă. Aici trebuie educație calitativă și discuții cu părinții sau cu îngrijitorii încă de mic copil, începând cu 4, 5, 6 ani ca să fie interiorizată regula, disciplina, moralitatea, ca aceste chestii să nu explodeze în adolescență deja”, a explicat Mihail Bologan, psihoterapeut.

Amintim că acum patru zile, poliția a anunțat că a reținut un bărbat de 52 pe motiv că ar fi obligat un tânăr să lucreze în gospodăria lui fără să fie achitat, limitându-i dreptul la libera circulație și amenințându-l cu violență fizică. Bărbatul se află în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Citește mai mult