Social

Amalgamare voluntară în raionul Leova: Patru localități ar putea avea o singură primărie

Patru localități din raionul Leova formează primul cluster care va fi comasat pentru a crea o primărie unică în orașul Leova.

Primăria orașului Leova urmează să fie responsabilă după finalizarea procesului de amalgamare de gestionarea a trei localități: Sîrma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși.

Este un proces absolut voluntar, inițiat de patru primari din raionul Leova, care au decis și au conștientizat că împreună e mai ușor decât fiecare separat, că problemele cetățenilor sunt mult mai complexe în ultima perioadă, iar instrumentar de a soluționa această problemă este din ce în ce mai puțin. Ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre pregătite, în special, în atragerea investițiilor, a fondurilor extrabugetare”, a spus primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean.

- Tot normal o să fie. - Cetățenilor, cum credeți, nu le va fi complicat să vină încoace? - Dar de ce? Că nu e departe din sate. Sunt aproape. - Credeți că o să ajute pentru oraș? - Da, o să ajute foarte mult încă”;

- Eu aș zice că e foarte greu. - De ce? - Pentru că sunt mulți cetățeni, să vină toate satele la Leova o să fie foarte greu. Și așa e rând când te duci pe la bănci, pe la primărie”.

Primarul localității Tochile-Răducani vede acest proces ca fiind indispensabil pentru supraviețuirea satului.

Noi dorim să ne amalgamăm voluntar din motivul că nu mai putem exista ca localitate din punct de vedere financiar. E înspre binele localității, noi o să putem beneficia de investiții din afară, în plus, o să beneficiem de stimulente din partea statului”, a declarat primarul din Tochile-Răducani, Sergiu Dvorniciuc.

- Eu cred că este o părere bună. - De ce? - Mai multe proiecte o să vină poate încoace, mai multe investiții”;

Vara, mai este cum mai este, la ocazie te duci, la mașină de ocazie. Dar pe timp de iarnă ce facem? E greu cu transportul”.

Numărul locuitorilor din Sărata-Răzeși este în scădere față de anii precedenți. În prezent, în sat sunt 800 de locuitori.

Este un proces care sperăm că o să fie un beneficiu pentru susținerea populației din satul nostru, Sărata-Răzeși, pentru atragerea unor investiții într-un volum mai mare, pentru că în satul nostru, în prezent, populația este cu un număr scăzut față de anii din urmă”, susține Ecaterina Chițan, secretara Consiliului local Sărata-Răzeși.

Un început de experiență noi deja îl avem, școala, fiind cu un număr mic de elevi, noi de-acum am unit-o cu școala din satul vecin”;

Avem o părere pozitivă. Sperăm că o să fie lucruri bune prin amalgamare, vom avea servicii de calitate față de care le avem în prezent”.

Cele patru localități ce au inițiat primele procesul de amalgamare urmează să primească stimulente din partea Guvernului odată cu finalizarea comasării primăriilor.

Citește mai mult