Lista oligarhilor moldoveni supuși sancțiunilor americane ar putea fi extinsă
Departamentul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii ar putea aplica sancțiuni și pentru alți oligarhi din Republica Moldova, în afară de Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. O declarație în acest sens a fost făcută de Ambasadorul american, Kent Logsdon, care a mai spus că procesul abia a început și este unul de durată, iar autoritățile americane adună probe.
Și alți oligarhi din Republica Moldova ar putea să fie supuși sancțiunilor Statelor Unite ale Americii, dar pentru aceasta ar fi nevoie de probe care să demonstreze că au comis fărădelegi, a afirmat ambasadorul Kent Logsdon, la TV8. Acesta susține că procesul abia a început și este unul de durată, iar structurile competente din Statele Unite colectează informații despre diferite persoane care au încălcat legea.
„Atunci când analizăm o persoană noi nu vrem să o sancționăm, doar dacă avem probele. Probele arată că această persoană a comis o fărădelege conform legilor noastre după cum am menționat eu. Șor s-a implicat în influențarea improprie a alegerilor și de asemenea Plahotniuc a fost implicat în Guvernul Republicii Moldova. Aceasta este o parte foarte importantă, noi nu am terminat lucru la nivel global și noi cu foarte mare grijă ne uităm la toate persoanele care ar trebui să fie sancționate sau desemnate conform acestor reguli. Noi încă nu am făcut anunțuri suplimentare și eu mă aștept că noi vom continua să lucrăm în aceasta direcție și eu chiar sper că vom avea anunțuri viitoare de făcut”, a declarat ambasadorul Kent Logsdon.
Amintim că în octombrie 2022 Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat sancțiuni, în baza așa-numitei Legi Magnitsky, împotriva a doi oligarhi moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor și a mai multor entități și persoane asociate acestora pentru acțiuni legate de corupție sistemică și interferență în alegeri în favoarea Federației Ruse.
În afară de Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor în listă se mai regăsesc un apropiat al fostului președinte Igor Dodon, controversatul om de afaceri din Federației rusă, Igor Ceaika, dar și un tehnolog politic care ar fi oferit consultanță Mișcării Alternativa Națională, a primarului de Chișinău, Ion Ceban.
Persoanele sancționate au interdicție de intrare pe teritoriul SUA și nu pot efectua tranzacții pe propriile conturi, dar și în beneficiul altor cetățeni ai Republicii Moldova.
Și autoritățile britanice au impus sancțiuni pentru Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, în decembrie 2022. Cei doi au intrat în vizorul Marii Britanii în temeiul Regulamentului privind sancțiunile anticorupție, iar activele deținute de ei pe teritoriul acestui stat, inclusiv pe insulele Virgine și Cayman, vor fi înghețate.