Social

Regiunea transnistreană, în pragul colapsului energetic: Cărbunele se epuizează mai repede decât estimau așa-zisele autorități

În regiunea transnistreană a mai rămas gaz doar pentru câteva zile, iar cărbunele pentru producția energiei electrice va fi suficient cel mult pentru două săptămâni. De aceea, o soluție pentru criza energetică trebuie găsită în cel mai scurt timp. Declarația a fost făcută de către vicepremierul Oleg Serebrian la emisiuniea Scaner, de la Moldova 1. Potrivit lui, o decizie trebuie adoptată fără a ține cont de faptul dacă Rusia va relua livrările de gaze în regiune.

„Avem la dispoziție o săptămână, iar în această săptămână, noi, împreună cu Tiraspolul trebuie să găsim o soluție. Ei trebuie să accepte o soluție, unde factorul rusesc va lipsi cu desărvârșire”, a declarat Oleg Serebrian.

Liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, spune că centrala va epuiza până la 17 februarie cărbunele cu care produce strictul necesar de energie electrică pentru stânga Nistrului. Dar imagini din satelit obținute de Europa Liberă sugerează că centrala va arde cărbunele mai rapid.

Jurnaliștii au analizat o serie de fotografii ale companiei americane Maxar Technologies care sugerează că aproximativ jumătate din grămada de cărbune stocat în aer liber în apropiere de clădirea principală a centralei de la Cuciurgan din orașul Dnestrovsk a dispărut până pe 16 ianuarie.

Europa Liberă
Sursa: Europa Liberă

Potrivit Europa Liberă prima imagine înfățișează cantitatea de cărbune dinaintea începerii crizei gazelor și datează din 8 octombrie 2024. Fotografia din dreapta datează din 16 ianuarie. Liniile vizibile în această imagine, mai ales în partea ei superioară, arată că din acele locuri cărbunele a fost luat, integral sau parțial.

Menționăm că ieri, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat, la o conferință de presă comună cu șefa statului Maia Sandu, că țara sa este pregătită să livreze „la un preț mic sau chiar gratuit” volumele necesare de cărbuni la Centrala de la Cuciurgan pentru a pune capăt crizei energetice provocate de Rusia în regiunea transnistreană, dar și pe malul drept al Nistrului.

Amintim că Gazprom a sistat livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană începând cu 1 ianuarie. Decizia a generat deconectări masive de la gaze, apă caldă și energie termică, în majoritatea localităților, inclusiv din Zona de Securitate, și deconectări în evantai ale luminii.

După mai multe săptămâni în care a respins categoric propunerile Chișinăului de ajutor și asistență, pretinsa administrație de la Tiraspol a făcut un pas înapoi și a declarat că este gata să achiziționeze gaze naturale prin intermediul companiei Moldovagaz. Așa-zisul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, a recunoscut că este singura soluție fiabilă pentru a asigura cu lumină, căldură și gaze locuințele oamenilor și infrastructura socială.

Citește mai mult