Justiție

Procuratura Anticorupție și PCCOCS ar putea fuziona. Ministerul Justiției înaintează propunerea Parlamentului

Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale ar putea fuziona. Până atunci, dosarele gestionate de acestea ar putea fi transferate către Secția pentru combaterea corupției politice și spălarea banilor, creată recent printr-un ordin al procurorului general. Ministra Justiției, Veronica Moraru-Mihailov, a anunțat, într-o conferință de presă, că va înainta astăzi Parlamentului propunerile în acest sens.

Ministerul Justiției va înainta astăzi Parlamentului două propuneri, menite să consolideze capacitatea instituțiilor statului în lupta împotriva corupției politice și electorale. Pe termen scurt, ministra Justiției propune ca dosarele de corupție politică și crimă organizată, care sunt mai complexe, să fie preluate în examinare de Secția de combatere a corupției și spălare a banilor, creată în cadrul Procuraturii Generale după reorganizarea acesteia.

O altă propunere este ca cele două procuraturi specializate să fuzioneze, iar investigațiile „să se facă dintr-un singur punct”, după modelul Croației și al Albaniei. Ministra Justiției spune că tranziția ar urma să se producă „fără întreruperi, cu transferul tuturor procurorilor și menținerea dosarelor aflate pe rolul celor două procuraturi”. Avantajele menționate de Minister sunt, inclusiv, o mai bună coordonare, eficientizarea resurselor administrative și creșterea eficienței în investigarea cauzelor penale cu până la 15 la sută.

Ministra a mai subliniat necesitatea unei tranziții bine planificate, astfel încât noua structură să fie implementată înainte de alegerile parlamentare, care ar putea avea loc în toamnă.

„Orice model s-ar adopta, nu trebuie să afecteze investigațiile în curs și angajamentele noastre față de cetățeni. (…) Suntem în fața unei oportunități de a crea un cadru mai bun. Vrem ca fiecare caz de corupție și amenințare la adresa statului să fie investigat rapid. Aceasta nu este doar o luptă împotriva crimei organizate, dar o luptă și pentru viitorul nostru comun”.

Reorganizarea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale este văzută de experți ca o măsură menită să ducă la plecarea șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Aceștia susțin că reforma nu va îmbunătăți lupta împotriva corupției, ci va genera instabilitate și va descuraja procurorii din sistem.

Amintim că, după ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate din 20 ianuarie, președinta Maia Sandu a cerut intensificarea luptei împotriva corupției politice și fortificarea securității naționale prin consolidarea instituțiilor anticorupție și înăsprirea legislației pentru sancționarea celor implicați în corupție politică și electorală. Potrivit șefei statului, corupția politică rămâne una dintre cele mai mari amenințări la adresa democrației din Republica Moldova. Dovadă sunt și tentativele de fraudare a scrutinelor din toamna anului 2024, care au scos în evidență vulnerabilitățile Republicii Moldova în fața încercărilor de a influența voința cetățenilor.

Reamintim în acest context că, potrivit autorităților, peste 100 de mii de cetățeni și-ar fi vândut votul la scrutinele de anul trecut. În spatele acestei fraudări ar sta Moscova și „grupul organizat Șor”, au precizat instituțiile de drept.

Procuratura Anticorupție: Rol și competențe

Procuratura Anticorupție (PA) funcționează ca o subdiviziune specializată a Procuraturii Generale, având competențe exclusive asupra infracțiunilor de corupție și celor conexe. Creată inițial în 2003, PA investighează cazurile de corupție la nivel înalt și are competența de a reprezenta în instanță dosarele instrumentate.

În timp, competențele Procuraturii Anticorupție au fost extinse, iar în 2016 activitatea acesteia a fost reglementată printr-o legislație mai clară, în conformitate cu noua Lege cu privire la procuratură. Procurorii anticorupție au continuat să colaboreze îndeaproape cu Centrul Național Anticorupție, având însă o autonomie sporită în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a cauzelor de corupție.

PCCOCS: Combaterea crimei organizate și a infracțiunilor complexe

Pe lângă Procuratura Anticorupție, în 2016 a fost creată Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care se ocupă de infracțiuni grave precum contrabanda, traficul de droguri, traficul de persoane, criminalitatea informatică și terorismul. Spre deosebire de Procuratura Anticorupție, care are un mandat clar de investigare a corupției, PCCOCS instrumentează dosare complexe, inclusiv cele care implică organizații criminale transfrontaliere.

Structura PCCOCS include oficiile teritoriale din Chișinău, Bălți și Cahul, iar procurorii săi au competența de a desfășura atât urmărirea penală directă, cât și de a coordona investigațiile realizate de poliție, autoritatea vamală și Serviciul Fiscal.


Amintim că reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției (CCCEC) în Centrul Național Anticorupție și reformarea Procuraturii Generale, inclusiv prin crearea procuraturilor specializate, au fost printre condițiile pe care Republica Moldova și le-a asumat în cadrul planul de acțiuni cu Uniunea Europeană, înainte de semnarea Acordului de Asociere și a liberalizării regimului de vize. În 2014, pentru întârzierea reformei procuraturii, Republica Moldova a fost taxată, pierzând 2 milioane de euro din tranșa de 15 milioane de euro din partea UE pentru reforma justiției.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult