Social

Locuitorii din regiunea transnistreană sunt în așteptarea gazului, căldurii și apei calde: „Credem atunci când vedem, dar promisiuni…”

După o lună de la declanșarea crizei energetice și sistarea livrărilor de gaze de către Gazprom, locuitorii din regiunea transnistreană sunt în continuare în așteptarea unei soluții. Anunțul despre ajutorul promis de Uniunea Europeană a fost primit cu scepticism de către locuitorii din satul Varnița, care de exact o lună, duc o luptă de supraviețuire. Aceștia visează la gaz, lumină și apă caldă.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

În apartament e frig, dar intrați, nu vă descălțați!

Ea este Tatiana Belous și este profesoară de matematică de mai bine de 30 de ani. Locuiește la bloc iar de când a început criza gazelor, muncește de acasă. A surprins-o purtând mai multe rânduri de haine, iar în dormitor a improvizat un birou pentru ca să poată munci.

În casă sunt îmbrăcată în mai multe rânduri. Am una, două, trei bluze. Toți se îmbracă așa.

Seara, când merge la culcare, femeia spune că doarme cu căciula pe cap.

Aceasta este căciula cu care dorm. Plapume folosesc câteva, dar și încălzitorul electric”, menționează Tatiana Belous.

În lipsa gazelor, folosește doar aragaz electric și un reșou electric pentru a încălzi locuința.

Apa este rece ca gheața. Rețelele electrice nu rezistă, așa că alternez și folosesc electrocasnicele pe rând. Dacă astăzi fac mâncare, atunci în această zi nu aprind încălzitorul electric, doar noaptea”, explică femeia.

Fiind profesoară, este nevoită să muncească de acasă. Primește pe mail de la fiecare elev temele pentru acasă, iar odată pe săptămână face schimbul de caiete cu elevii. Am întrebat-o dacă știe despre ajutorul oferit regiunii de Uniunea Europeană, dar profesoara vrea acțiuni concrete.

În fiecare săptămână, sâmbătă sau vineri merg și schimb caietele copiilor și le iau pe altele. Mi-am cumpărat și o lanternă de 600 ruble, o încarc și poate sta aprinsă cinci ore. Am auzit că Uniunea Europeană ne va ajuta, dar doar se zvonește. Asta nu ne spune nimic, vom vedea atunci când va fi cald”, spune Tatiana Belous.

Dacă cei de la bloc sunt mai defavorizați, locuitorii care au casă la curte se descurcă cu ajutorul sobelor. Varvara Cuciuc și-a construit o sobă acum cinci ani. Pentru a menține căldura în casă femeia și-a amenajat în cele două dormitoare și bucătărie și baie. Femeia spune că nu prea crede în ajutorul oferit de UE, până nu vede.

Credem atunci când vedem dar promisiuni, promisiuni. Am făcut sobă și mi-am adus lemne și asta mă salvează. Nu m-am bazat pe Rusia deloc. În cealaltă parte aveam baia, bucătăria acum acolo mii strașnic să intru că îți intră os pe os e destul de frig. Iată așa ne-am îngrămădit, aici într-un ungheraș și bucătărie și lemne”, povestește Varvara Cuciuc.

Și ceilalți locuitori din Varnița sunt în așteptarea gazului, căldurii și a apei calde. Cu toate acestea ei spun că nu cred deja că cineva îi va ajuta pentru că a trecut deja o lună.

Am auzit, dar nu știu cum o să fie. Ne stinge lumina, căldură nu avem, înghețăm de frig.

Ar fi bine să ne ajute, dar nu știu cât este de adevărat. -De ce? - Pentru că până acum nu ne-au ajutat, dar ce o să fie mai încolo - o să vedem.”;

Am auzit despre ajutorul oferit de UE. Așteptăm și sperăm ca totul să revină la normal. Ne încălzim cu reșouri și condiționer și ne vin prețuri mari în facturi la electricitate. Așteptăm ajutor, așteptăm de oriunde.

O să fie bine dacă o să ne ajute dacă nu atunci o să ne descurcăm pentru că părinții noștri au trăit fără gaz, așa și noi putem să trăim. Nu trebuie să ne revoltăm așa cum alții se revoltă și așteaptă numai să le dea cineva ceva.

Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2025, compania rusă „Gazprom" a suspendat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz", chiar dacă există un contract valabil până în 2026, lăsând consumatorii din regiunea transnistreană fără gaze naturale și, respectiv, fără căldură și apă caldă.

Virginia Pîntea

Virginia Pîntea

Autor

Citește mai mult