Luna februarie începe cu o răcire a vremii și precipitații
Luna februarie începe cu o vreme mai rece. Sâmbătă va ploua slab, iar duminică și luni vor cădea precipitații în fază mixtă.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, luni, 3 februarie, izolat se va forma polei, iar pe drumuri ghețuș.
Vântul va sufla predominant din nord-vest slab la moderat, doar luni izolat cu intensificări.
Pe timp de noapte, temperatura aerului în zilele de sâmbătă și duminică va scădea de la +2..+7 grade Celsius până la 0..-5 grade, iar pe 3 februarie va oscila în jur de 0 grade Celsius.
Ziua, temperatura maximă va scădea treptat de la +5..+10°C sâmbătă, până la 0..+5 grade luni.