Social

Din 1 mai, pensionarii cu un stagiu mare, dar care au o pensie mică, vor primi o alocație minimă majorată

Pensionarii care au un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, dar au o pensie mică, ar urma să primească din 1 mai, o alocație minimă majorată, adică de 3300 de lei. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înaintată de un grup de deputați PAS. Proiectul vine să modifice Legea privind sistemul public de pensii.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Prin acest proiect de lege venim cu inițiativa de a introduce pensia minimă pentru cariera lungă. De fapt, este o măsură care susține cetățenii care au activat în câmpul muncii în funcții mai puțin plătite, cu un salariu mai mic, dar au cotizat mai mult de 40 de ani în diferite ramuri ale economiei naționale, agricultură, asistență socială și multe altele”, spune deputata PAS Maria Pancu.

Conform datelor de la Casa Națională de Asigurări Sociale, la data de 1 noiembrie 2024 au fost identificate 30 de mii de persoane care au un stagiu de cel puțin 40 de ani și au o pensie mai mică de 3300 de lei”, menționează deputata PAS Marina Morozova.

Tamara Demianova, pensionară în vârstă de 77 de ani, are un stagiu de muncă de 46 de ani. Femeia consideră important, ca după o viață de muncă și sacrificii, vârstnicilor să le fie asigurat un trai demn.

În 2021, pensia era 1300, acum este 2777. Este important pentru noi, cei care au muncit mult și am pătimit, poate am fost bolnavi, dar la muncă am venit. Dorim ca după limita de stagiu și de muncă să fim susținuți de Guvern și de Parlament și de ministrul Muncii, ca să ne dea o pensie cât de cât ca să ne bucurăm până la adâncul vieții noastre”, spune Tamara Demianova.

Inițiativa legislativă urmează a fi examinată în plenul Parlamentului.

Citește mai mult