Diaspora

MAE, despre cetățenii moldoveni care s-ar afla ilegal în SUA: „Doar autoritățile americane pot furniza date oficiale”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu comentează documente interne ale altor state care au ajuns în spațiul public, menționează instituția într-un comunicat. Potrivit MAE, în ceea ce privește informațiile vehiculate cu privire la un posibil număr de cetățeni moldoveni aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (SUA), autoritățile americane sunt singurele în măsură să furnizeze date oficiale pe acest subiect.

noi.md
Sursa: noi.md

Libera circulație este un drept garantat oricărui cetățean al Republicii Moldova, îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a ieși, de a emigra, precum și de a reveni în țara sa de origine. În această ordine de idei, ținem să menționăm că, odată cu părăsirea hotarului Republicii Moldova, persoana nu este obligată de cadrul normativ existent, să comunice locul aflării sale, precum și, persoana nu are obligația de a se înregistra/a se lua în evidență la una din misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova”, se spune în comunicatul emis de MAE.

Instituția precizează că nu are informații despre existența unei liste oficiale în acest sens.

Ambasada Republicii Moldova la Washington este pregătită să acorde asistență consulară cetățenilor Republicii Moldova care întâmpină dificultăți juridice pe teritoriul american. Persoanele aflate în astfel de situații sunt îndemnate să contacteze misiunile diplomatice pentru informații suplimentare și sprijin consular.

Menționăm, de când președintele american Donald Trump a preluat un nou mandat pe 20 ianuarie, operațiunile de aplicare a legii de imigrație au început în marile orașe din SUA. 279 de cetățeni moldoveni ar putea fi deportați din Statele Unite ale Americii. Conaționalii noștri se află printre cei peste 1,4 milioane de oameni care nu au acte legale în SUA și se află pe lista de deportare a Biroului Operațiuni Imigrare și Vamă din SUA, potrivit unui document publicat de televiziunea americană Fox News.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult