Vladimir Plahotniuc, căutat de Interpol: Procuratura Anticorupție adună informații care ar putea duce la localizarea și reținerea acestuia
Procuratura Anticorupție îndeamnă cetățenii care cunosc informații care ar putea duce la localizarea lui Vladimir Plahotniuc peste hotare să contacteze organele de drept. Într-un comunicat al instituției se menționează că în urma eforturilor depuse de către procurorii moldoveni, Comisia de Control a Fișierelor recent și-a revizuit decizia din iulie 2020, de respingere a solicitării Republicii Moldova de anunțare în urmărire internațională a lui Vladimir Plahotniuc, astfel că mandatele de arest pe trei dosare în gestiunea Procuraturii Anticorupție să fie vizibile în 196 de țări care fac parte din Interpol.

Procuratura Anticorupție a formulat o cerere de revizuire a deciziei Comisiei Interpol pe baza probelor acumulate de procurorii moldoveni în dosarul „Interpol” inițiat în aprilie 2024, care a scos la iveală o schemă de corupție ce a afectat deciziile Comisiei Interpol privind blocarea Notificărilor Roșii și anunțurilor în urmărire internațională.
Investigația a permis depunerea cererii de revizuire prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), singurul canal de comunicare cu Interpol în Republica Moldova, iar ca rezultat, s-a obținut darea în urmărire internațională a inculpatului, se mai spune în comunicatul Procuraturii Anticorupție.
Amintim că Interpol a acceptat cererea de dare în urmărire internațională a lui Vladimir Plahotniuc pe 7 februarie curent. Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, după ce Partidul Democrat din Moldova a pierdut puterea. În același an, autoritățile din Chișinău au solicitat urmărirea sa prin Interpol, fiind emis un mandat de arestare pe numele său pentru infracțiuni precum crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit Procuraturii Anticorupție, Plahotniuc ar fi beneficiat de peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, furați din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. De asemenea, în decembrie 2022, autoritățile britanice au impus sancțiuni pe numele lui Plahotniuc și Ilan Șor, acuzați în dosarul „Frauda Bancară". În trecut, cei doi au fost incluși și pe lista sancțiunilor Statelor Unite pentru implicarea în corupția sistemică și influențarea proceselor electorale în favoarea Rusiei.