Aderare UE

Radu Marian: Planul de sprijin al UE ar putea dubla PIB-ul Republicii Moldova în 10 ani

Scopul Planului de sprijin de 1,9 miliarde de euro este ca, în 10 ani, PIB-ul Republicii Moldova să se dubleze, iar veniturile cetățenilor să crească de trei ori, susține președintele Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian. Deputatul a mai declarat, la emisiunea ÎN CONTEXT, că există o șansă istorică de accelerare a parcursului european, pe care trebuie să o valorificăm. „Dacă după alegeri viitorul Parlament nu va merge pe agenda europeană a reformelor, acest ajutor nu va veni. Trebuie să fie foarte clar pentru cetățeni că avem o ocazie unică.”

Potrivit lui Marian, „acest sprijin are potențialul de a deveni un plan Marshall pentru țara noastră și reprezintă o oportunitate importantă pentru Republica Moldova, care are șansa să accelereze parcursul său european și să își consolideze economia pe termen lung. „Dorim să ajungem la nivelul țărilor Uniunii Europene în ceea ce privește veniturile și creșterea economică, iar acest pachet de ajutor va sprijini aceste obiective, având ca rezultate salarii mai mari, infrastructură îmbunătățită și o economie mai sustenabilă”, a explicat Marian.

Deputatul a subliniat că obiectivele precise ale finanțării vor fi anunțate ulterior de Guvern, dar printre proiectele care vor beneficia de finanțare sunt cele de infrastructură, de subvenționare a investițiilor economice. El a evidențiat importanța independenței energetice, spunând că aceasta este strâns legată de creșterea economică și de reziliența economică a țării.

„Uniunea Europeană vine în sprijinul cetățenilor prin compensarea facturilor și reducerea costurilor pentru agenții economici. Acest ajutor se traduce prin costuri mai mici pentru cetățeni, o putere de cumpărare mai mare și mai multe resurse pentru afaceri, ajutând astfel la atenuarea impactului șocurilor economice”, a adăugat Radu Marian.

În ceea ce privește creșterea datoriei publice, Radu Marian a menționat că aceasta rămâne la nivelul de acum patru ani și că, deși o parte din acest plan constă în împrumuturi, acestea sunt oferite la condiții avantajoase. „Nivelul datoriei publice a Republicii Moldova este de 34% din PIB, iar media Uniunii Europene este de 70%. Acest nivel este mai mult decât sustenabil din punct de vedere financiar”, a conchis deputatul.

Experta în economie politică, Mihaela Sirițanu, a explicat ÎN CONTEXT că, în ce privește utilizarea fondurilor, alocarea bugetară reflectă ordinea priorităților economice ale țării.

„40% din fonduri vor fi destinate infrastructurii și independenței energetice, 20% vor sprijini digitalizarea, debirocratizarea și îmbunătățirea administrației publice, iar alte 20% vor fi direcționate către reforma justiției. Restul de 10% va fi folosit pentru stimularea investițiilor private. Este esențial ca aceste fonduri să fie utilizate strategic, astfel încât să contribuie la consolidarea economiei și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Doar printr-o implementare eficientă a proiectelor de dezvoltare vom putea depăși provocările economice cu care ne confruntăm și vom construi un viitor mai prosper pentru Republica Moldova.”

Ea a subliniat și faptul că împrumuturile externe sunt necesare, iar Republica Moldova va începe să plătească doar din 2035. „Contrar unor narative, deficitul Republicii Moldova a fost anul trecut de 4%, ceea ce se încadrează în limitele normale, având în vedere că media Uniunii Europene este de 3%. Din punct de vedere al deficitului și al datoriei publice, suntem în limitele acceptabile. Împrumuturile externe sunt necesare pentru dezvoltarea economiei, iar partenerii noștri strategici, precum Uniunea Europeană, ne-au oferit împrumuturi cu o rată de 3%, foarte avantajoasă”, a declarat Mihaela Sirițanu.

Citește mai mult