Social

Primul caz de babesioză, confirmat în Republica Moldova la o femeie revenită din Africa

În Republica Moldova a fost confirmat primul caz de babesioză. Boala parazitară, transmisă prin căpușe, a fost depistată la o femeie de 38 de ani, originară din Irlanda, care locuiește temporar în țara noastră.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), pacienta a prezentat simptome precum febră, frisoane, slăbiciune, dureri de cap și dureri musculare. În urma anchetei epidemiologice, s-a constatat că în luna ianuarie aceasta a petrecut două săptămâni într-o țară africană.

Inițial, din cauza simptomelor asemănătoare, femeia a fost diagnosticată cu malarie. Probele de sânge trimise în Laboratorul Național de Referință al ANSP au confirmat însă babesioza.

În prezent, femeia beneficiază de tratament, starea ei fiind satisfăcătoare.

Boala este o zoonoză caracteristică pentru animale, dar care poate afecta și oamenii. Este cauzată de paraziți din familia Babesia, ce atacă celulele roșii ale sângelui și transmisă prin intermediul căpușelor. Majoritatea cazurilor umane de babesioză au fost raportate în Statele Unite ale Americii, Europa, Asia și Australia.

Boala începe să se manifeste la câteva săptămâni, sau chiar luni de la momentul molipsirii, prin febră, oboseală, frisoane, transpirație, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, pierderea poftei de mâncare.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult