Viitorul ajutorului SUA pentru Ucraina, incert după întrevederea Trump-Zelenski
Discuțiile tensionate dintre președintele SUA, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, purtate în Biroul Oval, au stârnit reacții la nivel internațional, iar analizele politice vorbesc despre implicațiile majore ale acestui schimb de replici. Întrevederea de la Casa Albă a arătat alinierea liderilor americani cu Rusia și antipatia față de Ucraina, scrie The Atlantic, în timp ce analiza Radio Free Europe pune sub semnul întrebării viitorul ajutorului american pentru Ucraina și perspectiva unui acord de pace cu Rusia.

The Atlantic notează, într-o amplă analiză, că o falsă prietenie în public din partea lui Trump și Vance, urmată de trădări în culise, ar fi fost mult mai periculoasă pentru cauza Ucrainei. În schimb, Trump și Vance au arătat americanilor și aliaților Americii alinierea lor cu Rusia și antipatia față de Ucraina, în general, și față de președintele Zelenski, în particular.
„Adevărul este urât, dar trebuie să-l înfruntăm. Întâlnirea a demontat orice afirmație că politica acestei administrații ar fi condusă de vreun efort strategic de a avansa interesele Statelor Unite, oricât de greșite ar fi. Trump și Vance au arătat în Biroul Oval o ură extrem de personală. Nu a existat nicio încercare de a susține interesele americane”, notează autorul analizei David Frum.
Potrivit lui, asistăm la „autosabotajul” Statelor Unite.
„America a votat la Națiunile Unite mai devreme în această săptămână împotriva Ucrainei, aliniindu-se cu Rusia și China împotriva aproape a tuturor celorlalte democrații. Este aceasta ceea ce vor americanii să devină?”, se întreabă autorul precizând că, de fapt, în aceasta se transformă America. David Frum subliniază că aliații americani au nevoie urgentă de un Plan „B” pentru securitatea colectivă într-o lume în care administrația SUA îl preferă pe Vladimir Putin în locul lui Zelenski.
Radio Free Europe scoate în evidență că una din concluziile întâlnirii „dezastruoase” din Biroul Oval este că, dincolo de soarta incertă a pactului privind resursele naturale, s-au conturat incertitudini mari cu privire la viitorul ajutorului SUA pentru Ucraina și la perspectivele oricărui tip de acord care ar opri sau ar pune capăt războiului Rusiei în Ucraina.
„Întrebarea cea mai importantă este dacă Statele Unite se vor îndepărta brusc de Ucraina - tăind sau reducând ajutorul militar care este încă în curs, de exemplu, sau mergând mai departe cu eforturile de a conveni cu Rusia asupra unei încetări a focului sau a unui plan de pace pentru Ucraina, abandonând Kievul”, se arată în articol.
O altă concluzie este că disputa din Biroul Oval diminuează șansele unei „păci juste” și ar putea adânci ruptura dintre SUA și Europa, după ce mulți lideri europeni și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina.
„Dacă întâlnirea lui Zelenski ar fi decurs bine, aceasta ar fi putut aduce și o mai mare unitate între SUA și Europa. Dar s-ar putea să se întâmple contrariul în urma disputei din Biroul Oval, care a readus cu repeziciune tensiunea transatlantică, în timp ce mulți lideri europeni și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina”, mai scrie sursa citată.
Disputa aprinsă din Biroul Oval, de vineri seară, a fost comentată și în România. Mihai Costache, unul din cei mai buni analiști militari români în ce privește cunoașterea spațiului ex-sovietic, potrivit Ziarul de Iași, susține că Trump ar fi încercat să impună un armistițiu în favoarea Rusiei, iar comportamentul Ucrainei și al liderului său a avut un impact negativ asupra politicii externe a SUA. Costache sugerează că, deși Trump a fost prins într-o situație delicată pe plan extern, nu a fost manipulat de Putin, ci de Zelenski.
„Pe externe, Trump mai are doar trei cărți: a) China; b) tarifele pentru UE și c) cartea celui de-al treilea război mondial, scoasă azi din mânecă, evident, la disperare. Va fi chiar amuzant să vedem cum americanii încearcă să prevină un război mondial care nu are loc”.
Amintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost, vineri, la Washington, în prima vizită oficială la Casa Albă de la preluarea mandatului de către Donald Trump. Discuțiile au fost marcate de tensiuni fără precedent, după ce Trump l-a acuzat pe liderul de la Kiev că nu este recunoscător și se joacă cu al treilea război mondial. Acordul pentru minereurile Ucrainei a picat, iar conferința de presă programată după întrunirea celor doi a fost anulată.
CITEȘTE ȘI:
- Trump, furios în fața lui Zelenski: „Încheiați un acord, altfel vă abandonăm” în fața Rusiei