Specialiștii din IT, finanțe și energie, printre cei mai plătiți, în timp ce salariile din agricultură sunt cele mai mici
Diferențele salariale, în funcție de sectoare de activitate, rămân semnificative în Republica Moldova. Cel mai bine plătiți sunt lucrătorii din domeniile tehnologiei informaționale, finanțe și asigurări, energetic, în timp ce agricultura continuă să fie printre cele mai slab remunerate.

Salariile din sectorul agricol sunt cele mai mici din cauza naturii sezoniere a muncii, lipsei de investiții și procentului ridicat de muncă informală. Aproximativ 57% dintre angajații din acest domeniu lucrează informal, ceea ce înseamnă că nu contribuie la sistemul de pensii și nu beneficiază de asigurări sociale, a menționat la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova, vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „AGROINDSIND”, Vasile Evstratii.
Cu regret, tineretul preferă să aleagă traiul la oraș sau, în genere, să plece peste hotare. Ceea ce ține de salarizare este cadrul normativ, cadrul legislativ, care permit acest fenomen. Vorbesc de legea zilierilor, care practic a deschis ușa muncii neformale. Zilierii nu conștientizează faptul că ajung la vârsta de pensionare și nu întrunesc stagiul. Ceea ce trezește și nemulțumirea cetățenilor.
La polul opus, domeniul IT este cel care oferă cele mai mari salarii din țară. Marina Bzovîi, directoarea Moldova Innovation Technology Park, explică acest lucru, în aceeași emisiune, prin faptul că, în ultimii 10 ani, au fost întreprinse eforturi semnificative pentru promovarea carierei în IT, inclusiv în școli, universități și prin colaborări cu Ministerul Educației. Marina Bzovîi a precizat că salariul mediu în IT depășește 40.000 de lei, iar în funcție de specializare, veniturile pot atinge chiar și 5.000 – 10.000 de euro. Tinerii fără experiență pot câștiga în primele luni un salariu minim pe economie, de aproximativ 5.000 de lei, deoarece companiile suportă costurile de mentorat și eventualele erori ale acestora din prima jumătate de an.
Depinde câtă experiență au. Din păcate, mulți specialiști IT prima jumătate de an nu produc nimic pentru companie. Sunt un cost, dacă pot să-mi permit să zic așa, pentru că o companie pentru a specializa un specialist IT de pe băncile facultății sau fără studii, pentru că avem și oameni care vin fără studii, au învățat niște cursuri, de multe ori au nevoie de o pregătire de o lună. Costul unui salariat în entitate este de 1.000 de euro. Și aici calculez echipamentul, erorile pe care le face și ulterior trebuie verificate, salariul mentorului care trebuie să stea alături și să-l ghideze, să-i ajute. De asta și zic, salariile variază foarte mult. În schimb, în R. Moldova se ridică și salarii mult mai mari de 2.000 de euro.
Economista Diana Enachi de la IDIS „Viitorul” susține că diferențele salariale în Republica Moldova sunt influențate de mai mulți factori, cum ar fi cererea și oferta de pe piața muncii, accesibilitatea locurilor de muncă, politicile salariale și fiscale ale statului.
Ceea la ce asistăm acum este o creștere atât a salariului minim pe economie, cât și a salariului mediu. Sunt necesare din partea guvernului, a statului niște politici mai puternice pentru angajatori sau pentru sectorul privat, prin care să îi motiveze ca toți acei muncitori angajați care activează în sectorul agriculturii, spre exemplu, să fie angajați oficial.
O parte dintre cetățenii cu care am discutat spun că sunt mulțumiți de salariul pe care îl au, în timp ce alții afirmă că acesta este insuficient în raport cu cheltuielile pentru chirie și trai.
„Sunt în domeniul medicinei și mă aranjează salariul”;
„Activez în domeniul auditului financiar și sunt mulțumită. Salariile depind de lucru și de efortul pe care îl depui”;
„E foarte greu să te întreții, mai ales dacă nu ai o locuință proprie. Am absolvit Colegiul de Medicină, am încercat să mă angajez și salariile erau mizerabile. Dacă ai o locuință proprie, deja este mai ușor. Serviciile comunale an de an se scumpesc”.
Salariul mediu în Republica Moldova a crescut aproximativ cu 9% în 2024 și constituie 16 100 de lei.
CITEȘTE ȘI: