Social

Teleradio-Moldova lansează Radio Moldova Comrat pentru locuitorii din autonomia găgăuză

Compania Teleradio-Moldova va lansa un nou post - Radio Moldova Comrat, destinat locuitorilor din autonomia găgăuză. Noul post de radio va fi difuzat pe două frecvențe - 105,6 MHz la Comrat și 104,3 MHz la Vulcănești - câștigate în urma unui concurs desfășurat de Consiliul Audiovizualului.

Radio Moldova Comrat va deveni o sursă de informare obiectivă, va oferi emisiuni de dezbateri și programe de divertisment adaptate intereselor locuitorilor din regiune

În același timp, va contribui la dezvoltarea educației mediatice, oferind conținut de calitate conform standardelor jurnalistice internaționale. Crearea acestui post reflectă angajamentul TRM de a asigura diversitatea și accesibilitatea informației pentru toate segmentele societății, promovând totodată coeziunea socială. Totodată, după 17 ani de difuzare exclusiv online, unul din canalele culturale ale TRM - Radio Moldova Muzical - va putea fi ascultat în Chișinău și în banda FM, pe frecvența 97,7.

De asemenea, postul public de radio va acoperi un număr mai mare de localități prin obținerea unor noi frecvențe menite să elimine așa-numitele „zone de umbră”, identificate în urma măsurătorilor de specialitate. Astfel, în următoarele luni, publicul din localitățile Hâncești, Mingir, Lăpușna, Camenca (Glodeni), Iepureni (Cantemir), Târgul Veriujeni (Florești), Criuleni, Otaci și Unguri (Ocnița) vor avea posibilitatea să recepționeze semnalul Radio Moldova.

Precizăm că Compania publică ar putea lansa și un nou post de televiziune exclusiv în limba rusă. O inițiativă legislativă în acest sens a fost anunțată, pe 12 martie, de deputații partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Eugeniu Sinchevici și Natalia Davidovici.

Citește mai mult