Planul pentru independența energetică, aprobat: Stocuri de gaze, energie regenerabilă și interconectare cu UE

Guvernul a aprobat Planul de măsuri privind consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova. Documentul prevede investiții majore în infrastructură, creșterea capacității de producere a energiei electrice la nivel local, inclusiv din surse regenerabile, crearea stocurilor de gaze naturale și produse petroliere, precum și integrarea piețelor energetice cu Uniunea Europeană până în 2030.
Potrivit Executivului, scopul Planului este de a elimina dependența de livrările resurselor energetice din Federația Rusă, atât în sectorul electroenergetic, cât și în sectorul gazelor naturale și produselor petroliere. Acest obiectiv a fost asumat prin semnarea Scrisorii de intenție dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, la data de 4 februarie 2025.
Ce presupune Planul:
- Construirea liniei electrice de interconectare 400 kV Vulcănești-Chișinău până în 2025 și inițierea construcției liniei Bălți-Suceava până în 2027;
- Implementarea unor centrale electrice performante de 55 MW și punerea în funcțiune a unei turbine pe gaze de 125 MW până în 2027;
- Diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze și energie electrică, inclusiv prin importuri din UE și dezvoltarea energiei regenerabile;
- Crearea unui sistem de stocare a gazelor naturale echivalent cu 15% din consumul anual, până în 2030;
- Lansarea pieței organizate de energie electrică în 2025 și integrarea acesteia cu UE până în 2027.
Realizarea acestor obiective ar putea depinde de resursele umane disponibile, precum și de contextul politic și geopolitic, a subliniat expertul în domeniul energetic, Eugen Muravschi. Totuși, specialistul este optimist că linia electrică aeriană de 400 kV Vulcănești-Chișinău va fi finalizată la timp, dacă lucrările vor continua în același ritm.
„Depinde de ce guvernare vom avea după următoarele alegeri parlamentare. Noi avem partide pro-ruse în Republica Moldova, care nu își doresc ca noi să fim independenți energetic. Și există un risc real ca astfel de politicieni și partide pro-ruse să submineze eforturile noastre de a fi independenți energetic. Linia Vulcănești deja a fost amânată de câteva ori, deja au fost aduși muncitori suplimentari din Turcia”, a menționat expertul, adăugând că există suficientă atenție publică și presiune din partea autorităților, astfel încât proiectul să fie finalizat până la sfârșitul anului. Iar în ceea ce privește linia Bălți–Suceava, Eugen Muravschi presupune că acest proiect se va încheia în mai puțin de doi ani.
Planul de acțiuni pentru asigurarea independenței energetice a țării a fost adoptat prin semnarea unei Scrisori de intenție între Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, în februarie 2025. Eugen Muravschi susține că Uniunea Europeană are nevoie de o strategie pentru a stabili direcțiile prioritare unde trebuie făcute investiții urgente.
„Uniunea Europeană vrea o certitudine. De exemplu, dacă iarna aceasta ne oferă bani pentru a compensa facturile consumatorilor finali, bani pentru a investi în interconexiuni cu România, în capacități noi de generare și în modernizarea legislației, ei vor să fie siguri că aceste investiții nu sunt în zadar și că, la un moment dat, nu ne vom răzgândi și vom cumpăra din nou gaz rusesc și electricitate de la Cuciurgan. Pentru că, în acest caz, toate aceste investiții ar fi inutile”, a subliniat expertul în domeniul energetic.
Eugen Muravschi consideră că este necesar un plan concret, care să nu fie valabil doar pentru următoarele 6 luni sau doar pentru anul viitor, ci să fie valabil până în 2030 și să acopere, întregul sistem energetic.
Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, Uniunea Europeană va sprijini financiar aceste reforme, oferind asistență de până la 250 de milioane de euro pentru anul 2025.
Menționăm că Rusia a utilizat resursele energetice ca instrument de presiune asupra Republicii Moldova încă din primii ani de independență, exploatându-le ca mijloc de influențare a politicii interne și externe a țării. Șantajul energetic al Rusiei a luat diverse forme de-a lungul deceniilor, de la sistarea livrărilor de gaze naturale până la manipularea prețurilor și condițiilor comerciale.
CITEȘTE ȘI: