Președintele CSM: „Să curățăm sistemul judecătoresc de elemente coruptibile”

Aprobarea demersului de efectuare a acțiunilor de urmărire penală împotriva a patru judecători de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este o acțiune care reflectă angajamentul instituției de a curăța sistemul judecătoresc de elemente corupte și de a restabili încrederea cetățenilor în justiție. Într-o intervenție ÎN CONTEXT, președintele CSM, Sergiu Caraman, a declarat că „toleranța zero față de corupție rămâne un principiu fundamental” pentru integritatea sistemului judiciar.
Cunoaștem foarte bine că cetățenii nu au încredere în justiție tocmai din percepția de coruptibilitate în sistem. Aceasta este puțin descoperită. Iată, acum am avut șansa. Acești judecători sunt bănuiți de implicare în acte de corupție și trafic de influență, ceea ce este foarte grav. Situația este cu adevărat gravă, dar cred că numai așa putem lupta cu corupția în Republica Moldova. Ceea ce ne-am propus la CSM este toleranță zero față de corupție. Să nu fie doar un slogan, dar să reușim să curățăm sistemul judecătoresc de elemente coruptibile.
Caraman a subliniat că acordul CSM a fost necesar, având în vedere că este vorba despre infracțiuni grave precum corupția și traficul de influență. Având în vedere impactul acțiunilor de urmărire penală, CSM va continua să colaboreze, lăsând posibilitatea ca procurorul să revină cu o cerere de arestare, dacă va fi necesar, a explicat președintele CSM.
Un alt punct important pe agenda CSM este evaluarea raportului privind promovarea judecătoarei Angela Braga. Președintele CSM a menționat că informațiile recente privind o anchetă penală împotriva Angelei Braga nu au fost incluse în analiza inițială a Comisiei de evaluare.
Este clar că informațiile care au devenit cunoscute astăzi nu au fost examinate de către Comisia de evaluare.De ce această informație nu a fost prezentată Comisiei de evaluare? Probabil este lesne de înțeles. Dacă informația ar fi fost prezentată Comisiei de evaluare, puțin probabil că s-ar mai fi reușit perchezițiile și acumularea probelor respective. De menționat că urmărirea penală în privința acestui magistrat a fost pornită cu două zile în urmă, iar la momentul evaluării, această informație nu a fost comunicată.
În acest context, se va decide dacă va accepta raportul de promovare sau îl va trimite înapoi pentru o reevaluare, dar se va ține cont de acțiunile devenite publice. „În săptămâna următoare, CSM va examina acest caz într-o ședință publică, iar cetățenii vor putea să vadă care va fi soluția finală”, a precizat președintele CSM.
Aflat în platoul emisiunii ÎN CONTEXT, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, a calificat decizia CSM drept un semnal bun, subliniind că instituția nu a acționat ca un sindicat care protejează judecătorii, ci a dat undă verde investigațiilor atunci când s-au adus probe.
Mi-aș dori să existe mai multă claritate în acest caz: cine nu a oferit informațiile necesare și din ce motiv. Fie că au vrut să protejeze secretul anchetei – și în acest caz nu putem reproșa nimic – fie că au existat alte motive. Urmează să vedem în ce măsură a fost justificată această decizie, deoarece ceea ce contează cu adevărat sunt probele și dacă se va reuși să se demonstreze vinovăția acestor persoane. Este prea devreme să tragem concluzii. Trebuie să vedem ce va spune ancheta.
Amintim că procurorii și ofițerii anticorupție au desfășurat 30 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, în cadrul a 12 dosare penale.. Acțiunea a fost inițiată după ce a fost obținut acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru urmărirea penală în privința a patru judecători bănuiți de corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență.
Comisia de Vetting anunță că nu are acces la informații și nu este notificată despre inițierea unor astfel de proceduri în privința judecătorilor evaluați. Precizarea a fost făcută în contextul în care unul dintre judecători, care activează la Curtea de Apel Centru, ar fi trecut evaluarea. De asemenea, în dosar sunt vizați și un procuror, precum și trei avocați, suspectați că ar fi facilitat soluționarea unor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Hâncești și Curții de Apel Chișinău. Totodată, mai multe persoane care ar fi oferit mită prin intermediul avocaților colaborează cu organele de anchetă.
Ulterior, s-a anunțat că un judecător și un avocat au fost reținuți, iar ceilalți suspecți sunt cercetați în stare de libertate. Ancheta este în desfășurare. Potrivit legislației, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăției până la o decizie definitivă.