Social

Tragedie la Anenii Noi: O fetiță de 9 ani s-a înecat într-un canal de scurgere în timp ce încerca să recupereze o minge

O fetiță de nouă ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un canal de scurgere a apei din localitatea Chirca, raionul Anenii Noi. Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 19 martie.

Potrivit IGSU, minora se afla împreună cu alți copii în apropierea unui teren de fotbal când o minge a căzut în canal. În încercarea de a o recupera, trei dintre copii au rămas blocați. Doi dintre aceștia au fost salvați de o femeie aflată în apropiere, însă pentru fetița de 9 ani intervenția a fost prea târzie.

Scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au recuperat trupul neînsuflețit al copilei de la o adâncime de 2,5 metri.

Circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite de autorități.

În acest context, salvatorii fac apel către părinți și îngrijitori să supravegheze copiii și să nu le permită să se joace în zone periculoase, cum ar fi canalele de scurgere, malurile bazinelor acvatice, acoperișuri, fântâni, canale de acumulare a apei, poduri sau șantiere de construcții. De asemenea, adulții sunt îndemnați să le explice copiilor regulile de siguranță și să-i încurajeze să anunțe despre orice situație de risc, pentru a preveni astfel de tragedii.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 62 situații de risc.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult