Justiție

CSP organizează concurs pentru șefia PA, în timp ce Parlamentul decide soarta instituției. Ce spune opoziția

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis să inițieze concursul pentru selectarea unui nou procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), funcție rămasă vacantă din 5 martie. Decizia a fost anunțată pe fundalul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), care ar putea duce la lichidarea PA. Potrivit Legii cu privire la Procuratură, CSP este obligat să organizeze concursul în termen de 15 zile de la vacantarea funcției. Procedura presupune două etape: preselecția candidaților și selecția finală.

Majoritatea parlamentară, care a elaborat și a votat în prima lectură proiectul de lege privind crearea PACCO, susține că CSP urmează cadrul legal. „CSP-ul este independent și deciziile le ia de sine stătător. La moment noi nu renunțăm la acest proiect de lege. Urmează să-l examinăm în continuare”, a declarat deputatul PAS, Igor Chiriac.

„Presupun că este vorba de niște prevederi legale care obligă CSP să lanseze concursul și în cazul în care proiectul cu PACCO va avansa și va fi adoptat va trebui eventual să sisteze concursul dacă se merge în continuare pe aprobarea acestui proiect. Din câte înțeleg eu, CSP urmează calea legală. Legea îi obligă să anunțe un concurs”, a adăugat deputata PAS, Olesea Stamate, singura membră a fracțiunii care nu a susținut proiectul PACCO.

Opoziția critică în continuare crearea unei noi procuraturi specializate. Pe lângă asta, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac, sugerează că inițierea concursului este inutilă. „La noi, când vrei să dai ceva de-a tăvălugul, faci un concurs și atunci tot iese pe dos. Sigur că acest proiect PACCO, el a fost criticat, nu de opoziție doar, el a fost criticat de specialiști, de procurori, în general de domeniul procuraturii. Eu tot am criticat și am să critic și pot să explic de ce. Nu poate un procuror să ocupe, să fie specialist în toate. Să se ocupe și de crimă organizată și de corupție. Acestea sunt domenii de infracțiuni, dar au alt specific. Vă zic asta ținând cont că am făcut și facultatea în drept penal și cunosc despre ce vorbesc. Comasarea propriu-zisă a două procuraturii specializate, nu poate aduce decât haos total”, a spus Novac.

Amintim că procurorul general, Ion Munteanu, a acceptat cererea de demisie a șefei PA, Veronica Dragalin, care a solicitat eliberarea din funcție începând cu 21 martie. Când și-a anunțat demisia, Dragalin a îndemnat deputații să respingă proiectul PACCO. În prezent, Marcel Dumbravan asigură interimatul funcției de șef al Procuraturii Anticorupție (PA).

Precizăm, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a avizat proiectul de lege privind constituirea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Membrii CSP au declarat că nu susțin lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ci propun fuzionarea acestora într-o structură unificată, pentru a evita eventuale blocaje în investigarea și judecarea cauzelor penale aflate în gestiunea acestora.

Proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost aprobat în primă lectură, pe 20 februarie, la numai o săptămână de la înregistrarea în Parlament. Proiectul a fost susținut de 61 de deputați ai majorității Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Inițiativa privind fuziunea PA și PCCOCS a fost anunțată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, pe 29 ianuarie.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult