Deficit de carne în preajma sărbătorilor? Guvernul analizează efectele epidemiei de pestă porcină

Procesatorii din sectorul zootehnic susțin că există riscul unui deficit de carne de porc la fermele autohtone, mai ales în preajma sărbătorilor de Paști, din cauza focarelor de pestă porcină africană depistate în țară. Declarațiile au fost făcute de aceștia la întrevederea de marți cu premierul Dorin Recean.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a menționat că această boală gravă nu a afectat doar Republica Moldova, dar întreaga regiune, ceea ce are un impact negativ atât asupra crescătorilor, cât și a procesatorilor de carne. De asemenea, autoritățile colectează acum datele privind pierderile totale cauzate de pesta porcină.
În urma discuțiilor, Guvernul s-a angajat să sprijine în continuare investițiile în producția locală de porcine, să aibă grijă ca întreprinderile de procesare a cărnii să dispună de suficientă materie primă și să stabilească prețuri convenabile consumatorilor. O altă decizie a fost cea privind îmbunătățirea modalității de evidență a animalelor din fermele comerciale, dar și din gospodării.
Precizăm că două focare mari de pestă porcină au fost depistate recent în Republica Moldova, la ferma din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, unde au fost înhumate65.000 de capete, și la Cimișeni, raionul Criuleni, unde au fost sacrificați peste 1.000 de porci.
CITEȘTE ȘI:
- Peste două mii de porci au fost deja sacrificați în Roșcani pentru a combate focarul de pestă porcină
- Pestă africană la o fermă din Anenii Noi. Peste 65 000 de porci bolnavi vor fi sacrificați
- Încă un focar de pestă porcină: porci sacrificați la Copceac
- Trei focare de pestă porcină africană și unul de rabie, înregistrate pe teritoriul R. Moldova