Social

Consumatorii racordați la încălzirea centralizată vor putea regla individual temperatura în locuințe

Consumatorii casnici, conectați la sistemul centralizat de încălzire, vor avea posibilitatea să regleze individual temperatura în locuințe, potrivit unui proiect de lege aprobat astăzi de Parlament. De asemenea, locatarii vor putea investi în propriul sistem ingineresc de distribuție a energiei termice în interiorul blocului locativ.

Proiectul mai vizează obligația de a integra în sistemul de alimentare centralizată cu energie termică a surselor regenerabile de energie, elementelor de stocare, iar, începând cu anul 2030, obligația de a integra valorificarea energetică a deșeurilor.

Amintim că Parlamentul a ratificat recent un Acord de Împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea modernizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău.

Din banii oferiți, vor fi instalate 2510 de puncte termice individuale, iar 1665 de blocuri de locuințe vor fi conectate la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic. De asemenea, vor fi implementare 57 de proiecte-pilot, care vizează termoizolarea blocurilor, reabilitarea rețelelor termice primare și construirea a două stații de pompare.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult