Externe

Ucraina și Rusia se acuză reciproc de atacuri asupra infrastructurii energetice

Operatorul energetic ucrainean Naftogaz a acuzat vineri Rusia că i-a bombardat instalații neprecizate, în timp ce Rusia, la rândul ei, a acuzat Ucraina de mai multe atacuri asupra infrastructurilor sale energetice, inclusiv distrugerea unei stații cheie a gazoductului din orașul Sudja, în provincia Kursk, relatează Reuters și AFP.

Potrivit operatorului ucrainean, bombardamentul rusesc a avariat „instalații de producție a gazului”, fără alte detalii. Conform presei ucrainene, bombardamentele rusești cu drone și rachete țintesc de mai multe luni instalații petroliere și de gaz natural în regiunile Poltava (centru) și Harkov (nord-est), atacuri în urma cărora Ucraina a pierdut 40% din capacitățile de producție de gaz natural și va fi nevoită iarna viitoare să importe cantități considerabile de gaz.

În acest timp, Rusia a acuzat Ucraina că practic a distrus o instalație cheie a conductei de gaz din orașul rus Sudja, conductă care a fost folosită pentru exportul gazului rusesc către Europa până când președintele ucrainean Volodimir Zelenski a oprit la 1 ianuarie tranzitul acestui gaz prin secțiunea ucraineană a conductei. Orașul Sudja a fost principala poziție ocupată de armata ucraineană în ofensiva lansată în august în provincia rusă Kursk și a fost recuperat de trupele ruse luna aceasta.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, care a acuzat vineri Ucraina pentru a doua zi la rând de încălcarea armistițiului energetic, alte atacuri ucrainene contra unor infrastructuri energetice au țintit o instalație electrică lovită de o dronă în regiunea Briansk și un transformator din aceeași regiune lovit de obuze.

Acuzațiile celor două părți nu au fost verificate de surse independente.

Statele Unite au anunțat marți că au încheiat înțelegeri separate cu Ucraina și Rusia pentru un armistițiu parțial cu două componente, respectiv garantarea siguranței navigației în Marea Neagră și oprirea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurilor energetice.

Dar părțile nu au semnat de atunci niciun document care să detalieze aplicarea acestor înțelegeri. Moscova și Kievul au promis totuși că vor respecta armistițiul energetic, însă apoi s-au acuzat reciproc de încălcarea lui, iar vineri Kremlinul a amenințat că Rusia își rezervă dreptul de a relua atacurile asupra infrastructurilor energetice ucrainene dacă Ucraina continuă atacurile de acest fel.

Cât despre armistițiul maritim în Marea Neagră, Rusia a condiționat aplicarea acestuia de ridicarea parțială a sancțiunilor occidentale împotriva exporturilor ruse de cereale și îngrășăminte, solicitare respinsă însă de Comisia Europeană împreună cu circa 30 de state aliate ale Ucrainei care s-au reunit joi la un summit la Paris. Acest refuz al europenilor „înseamnă că ei nu doresc să urmeze calea păcii”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult