Novak Djokovic, aproape de titlul său cu numărul 100

Novak Djokovic este la un pas de a cuceri primul său trofeu în acest an și al 100-lea al carierei. Tenismanul sârb l-a învins pe bulgarul Grigor Dimitrov cu 6-2, 6-3 și s-a calificat în finala turneului Masters 1000 de la Miami, în Statele Unite ale Americii.
„Nole” a avut un senzațional procentaj al primului serviciu - de 87 la sută - și a făcut doar 5 erori neforțate, în timp ce adversarul a comis tocmai 32 asemenea greșeli.
„După Jocurile Olimpice, unde am cucerit al 99-lea meu titlu, știam că la următoarele turnee voi încerca să-l obțin pe al 100-lea. Până acum nu am avut noroc, dar sper că duminică se va întâmpla.” a spus Djokovic după partidă.
În finala de la Miami, Djokovic, numărul 5 mondial, îl va întâlni pe cehul de 19 ani, Jakub Mensik, care este pe locul 54 în clasamentul ATP. Acesta a dispus de americanul Taylor Fritz cu 7-6, 4-6, 7-6.
Campionul de la Miami va încasa un milion 124 de mii de dolari americani, iar vicecampionul - aproape 600 de mii.