Cultură

Lucrările pictorului român Silviu Oravitzan pot fi admirate la Chișinău

Muzeul Național de Artă
Sursa: Muzeul Național de Artă

Lumina, smerenia, simbolistica profundă a lucrărilor maestrului român Silviu Oravitzan care au cucerit NewYork-ul, Parisul și Viena, pot fi admirate și la Chișinău. La Muzeul Național de Artă a fost inaugurată expoziția „Cărările luminii”, un prilej binevenit în preajma sărbătorilor pascale de a ne apropia de arta pictorului, încărcată de simbolurile fundamentale ale credinței.

Contemplarea lucrărilor maestrului Silviu Oravitzan este o călătorie spre ceea ce este sacru și etern.

Este unul dintre cei mai mari pictori nu doar români, nu doar contemporani. Sunt foarte prezente crucea, pătratul, cercul, punctul. Putem vedea toată semnificația teologică a acestor „Cărări ale luminii”, cum este intitulată această expoziție”, afirmă poeta Moni Stănilă.

În momentul când le privești, arată că nu poți ajunge la lumină dacă nu treci mai întâi prin cruce, iar crucea înseamnă suferință, înseamnă răstignire, înseamnă greutăți întâmpinate cu nădejdea că dincolo de toate acestea, vine lumina lui Dumnezeu”, a spus Nectarie de Bogdania, episcop-vicar al Chișinăului, Mitropolia Basarabiei.

„Cărările luminii” este prima expoziție personală a lucrărilor maestrului Oravitzan la Chișinău.

Modul lui de cercetare a spațiului vizual este absolut personal. Nu este doar o direcție profund creștin ortodoxă. Este o pictură profund universală”, a declarat directorul Muzeului Național de Artă, Tudor Zbârnea.

Opera lui este nu doar una artistică, în sens primar, ci mai cu seamă una teologică, dar nu în sensul dogmatic. Ci este o teologie a viului, a văzutului”, a menționat Radu Preda, profesor de teologie, România.

Incursiunea în arta profund simbolică a pictorului este o șansă de a descoperi ideea de divinitate.

Sunt niște lucrări extraordinare, pe care eu cred că fiecare om trebuie să le contempleze, indiferent în ce relație personală este cu Dumnezeu”, a comentat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Ajuns la 86 de ani, Silviu Oravitzan continuă să picteze, se bucură de o carieră internațională impresionantă cu expoziții în cele mai prestigioase galerii și muzee din lume. La New York a fost inaugurată Oravitzan Galllery. Expoziția „Cărările luminii” poate fi văzută la Chișinău până pe 11 mai.

Citește mai mult