Aprobat de Guvern // Pensia minimă va fi majorată pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani

Persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minimă majorată, în valoare de 3 300 de lei, începând cu 1 mai 2025. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, la ședința de Guvern.
Astfel, sunt susținute persoanele care au desfășurat o activitate de muncă îndelungată în domenii precum educația, agricultura, asistența socială și alte sectoare ale economiei, dar care beneficiază de pensii mici din cauza veniturilor reduse avute de-a lungul carierei.
„Această problemă noi am sesizat-o în cadrul multiplelor întâlniri cu cetățenii. Avem această categorie de cetățeni care au muncit onest, au contribuit, dar pentru faptul că au muncit în sectoare unde au avut salarii mari s-au pomenit cu o pensie mică”, a menționat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
„Vreau să menționez faptul că peste 13,9 miliarde de lei constituie creșterea de alocații în fondul de pensii pentru ultimii trei ani. Pensia minimă s-a mărit de la 1 188 de lei la 3 055 - asta înseamnă de peste două ori. Și pensia medie s-a dublat la peste 4 407 lei. În doamna 2022, la fel, toți cei cu pensia sub 5 000 de lei au primit un ajutor unic de 1 500 de lei. Când Guvernul identifică, și în mod normal asta se întâmplă împreună cu prietenii noștri, aceste resurse le punem la dispoziția cetățenilor”, a spus premierul Dorin Recean.
Potrivit Guvernului, Casa Națională de Asigurări Sociale va ajusta automat pensiile beneficiarilor eligibili, fără a fi necesară depunerea unei cereri din partea acestora.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat la sfârșitului lunii februarie modificările Legii privind sistemul public de pensii, care prevăd majorarea pensiei minime pentru persoanele care au contribuit la sistemul de asigurări sociale timp de cel puțin 40 de ani. Totodată, șefa statului a convenit cu Guvernul Republicii Moldova asupra indexării tuturor pensiilor cu 10% în acest an, astfel încât majorarea să depășească rata medie a inflației din anul 2024.