Procurorul general Ion Munteanu, selectat pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție

Procurorul general Ion Munteanu a fost selectat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a ocupa funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Decizia a fost luată în urma ședinței plenare din 15 mai, în cadrul căreia au fost evaluați cinci candidați.
Munteanu a obținut cel mai mare punctaj – 76,5, urmat de Leonid Chirtoacă, care a acumulat 76 puncte. Ceilalți trei candidați – Ludmila Bolocan, Aliona Ciocanu și Ruslan Berzoi – nu au întrunit punctajul necesar pentru promovarea concursului, potrivit unui comunicat de presă al CSM.
Conform legislației, CSM a propus președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, numirea în funcția de judecător la CSJ a candidaților Ion Munteanu și Leonid Chirtoacă.
Menționăm că Ion Munteanu a fost numit în funcția de procuror generalal Republicii Moldova în iunie 2024. Anterior, el a ocupat funcția de procuror general interimar, după ce lui Dumitru Robu îi expirase mandatul.
Munteanu este licențiat în drept. El și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, Munteanu are și un masterat în drept economic, pe care l-a făcut la Academia de Studii Economice din Moldova, în perioada 2006-2007.
Cariera acestuia a început în 2006. Timp de opt ani (2010-2018), acesta a lucrat la Procuratura Anticorupție. O perioadă, Ion Munteanu a deținut inclusiv funcția de șef adjunct al PA.