Social

Energocom, noul furnizor public de gaze naturale. Ce spun Moldovagaz și experții

Compania SA Energocom a fost desemnată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în calitate de furnizor cu obligații de serviciu public pentru gaze naturale, pentru o perioadă de trei ani. Decizia a fost luată în ședința publică din 23 mai 2025, în contextul în care SA „Moldovagaz” ar putea să nu mai îndeplinească acest rol după 31 iulie 2025, din cauza nerespectării cerinței legale de separare a activităților de transport și furnizare.

Pentru a asigura continuitatea livrării gazelor către circa 830.000 de consumatori casnici și întreprinderi mici, ANRE a încercat selectarea unui nou furnizor printr-o procedură competitivă. Cum doar două companii s-au înscris, iar una a fost descalificată, procesul a fost anulat, iar desemnarea Energocom s-a făcut direct, în baza cadrului legal.

Potrivit ANRE, Energocom a fost aleasă în funcție de mai multe criterii, printre care experiența în piața gazelor naturale, cifra de afaceri de peste 7 miliarde de lei în 2024, independența operațională și disponibilitatea surselor necesare pentru furnizarea gazelor.

Compania va furniza gaze în condiții reglementate, inclusiv în regim de „furnizor de ultimă opțiune”, pentru clienții care rămân fără furnizor.

Totodată, Energocom are la dispoziție trei luni pentru a prezenta ANRE proiectele de costuri reglementate, conform metodologiei aprobate.

Directorul SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a dat asigurări că hotărârea adoptată astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu va influența funcționarea companiei și nici angajamentele acesteia față de angajați. Potrivit lui Vadim Ceban, furnizarea neîntreruptă a gazelor naturale către consumatorii finali rămâne o prioritate pentru întreprindere, în paralel cu identificarea soluțiilor pentru depășirea situației actuale.

În prezent, întreprinderea continuă să aibă ca prioritate asigurarea furnizării neîntrerupte a gazelor naturale către consumatorii finali, precum și identificarea soluțiilor pentru depășirea situației actuale. Este important de subliniat că decizia autorității de reglementare a fost adusă la cunoștința acționarilor companiei. Voi informa la timp despre acțiunile și deciziile ulterioare”, a spus Vadim Ceban.

Anterior, ANRE a impus Moldovagaz să finalizeze separarea activităților de transport și furnizare până la 31 iulie 2025 – cu un an și două luni mai devreme decât termenul inițial, stabilit pentru 30 septembrie 2026. În caz de neconformare, compania riscă să piardă licența de furnizare. ANRE ar putea desemna atunci un alt furnizor, prin concurs, care să asigure livrarea gazelor în condiții reglementate.

Precizăm că această măsură vine în contextul implementării Pachetului Energetic III, ce prevede separarea activităților de producție, transport și distribuție a gazelor naturale.

Ce este Pachetul Energetic III și de ce Republica Moldova trebuie să se alinieze la el

Pachetul Energetic III este un set de reglementări adoptate de Uniunea Europeană în 2009, care are ca scop liberalizarea piețelor interne de energie electrică și gaze naturale. Acest pachet legislativ impune reguli clare pentru asigurarea concurenței loiale, protecția consumatorilor și creșterea eficienței energetice în toate statele membre ale UE. Printre elementele-cheie se numără separarea clară a activităților de furnizare și producere de cele de transport și distribuție (așa-numitul „unbundling”), promovarea surselor regenerabile, precum și crearea unei piețe energetice interconectate și transparente.

Pentru Republica Moldova, alinierea la acest pachet este doar o obligație în contextul angajamentelor față de Uniunea Europeană. Implementarea prevederilor Pachetului Energetic III ar aduce beneficii concrete: un sistem energetic mai eficient, acces echitabil pentru toți furnizorii și consumatorii la rețelele de energie, combaterea practicilor monopoliste și reducerea riscurilor legate de securitatea aprovizionării. De asemenea, aceasta ar facilita integrarea Moldovei în piața energetică europeană, ceea ce înseamnă acces mai bun la resurse, investiții și sprijin tehnic.

Ce schimbă reorganizare în sectorul energetic: opinia experților

Ce se schimbă?

Potrivit Guvernului, obiectivul acestei schimbări este ca „întreprinderea principală responsabilă de furnizarea gazului pentru Republica Moldova să fie o companie a statului, și nu o companie controlată de Rusia”.

Această separare a activităților de furnizare, distribuție și transport a gazelor naturale este importantă pentru stat, dar și o acțiune din Pachetul energetic III, pe care Moldova s-a angajat să-l implementeze (așa-numitul unbundling), precizează instituția.

În anul 2023, am realizat prima etapă, iar rețelele de transport al gazelor deținute de Moldovagaz au fost transmise în locațiune pentru 5 ani către Vestmoldtransgaz. Tot procesul urma să fie încheiat în 2026, pentru că până atunci era valabil contractul dintre Moldovagaz și Gazprom. Însă, odată ce Gazprom a oprit livrările complet din 1 ianuarie 2025, acest termen nu mai este valabil și ANRE a reluat procedura de separare a activităților din sectorul de gaze. Astfel, azi ANRE a desemnat Energocom drept furnizor cu obligații de serviciu public pentru 3 ani”, informează Guvernul.

„Acest proces va avea loc automat, iar cetățenii nu trebuie să facă nicio procedură în plus”, a explicat premierul Dorin Recean.

Opinia experților: o decizie necesară pentru liberalizarea pieței

Experții consideră că, această decizie este o premisă pentru o competiție echitabilă pe piața energetică. Fostul membru al Consiliului de Observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat, susține că schimbarea furnizorului public de gaze naturale, a devenit posibilă, datorită diversificării surselor de achiziție a gazelor naturale pentru Republica Moldova. Potrivit acestuia, Moldovagaz va continua să se ocupe de întreținerea conductelor, pe care, potrivit legii, este obligat să le pună la dispoziția furnizorului public.

Noi trebuie să creăm o piață concurențială, iar atunci cânt tu deții și gazoductele și, totodată, furnizezi și gaz, te ocupi de vânzarea cumpărarea gazelor, tu poți cumva să îngrădești accesul altor concurenți, care tot vor să furnizeze gaz, de aceea trebuie făcută separarea activităților. Lucrul acesta trebuia să fie făcut de Moldovagaz încă din 2015, li s-a dat o derogare până în 2019, apoi, până în 2023, iar ultimul termen expiră în acest an, pe 31 iulie”, a declarat Tofilat.

Expertul în domeniul energiei, de la Comunitatea Watchdog, Eugen Muravschi, consideră că experiența consumatorilor de gaze naturale va rămâne aceeași, iar alegerea Enorgocomului în calitate de furnizor public de gaze naturale este binevenită.

Concernul rus Gazprom, care este acționarul majoritar, blochează de mai mult timp, implementarea pachetului energetic 3 al Uniunii Europene, care este o obligație pentru noi, în contextul integrării UE. Aceasta înseamnă că activitățile din domeniul energetic trebuie să fie separate, pentru a permite competiție. Dacă o companie deține țevile, ea nu are dreptul să fie și furnizor de gaz, pentru că atunci acea companie poate vinde gazul la un preț scump și să blocheze accesul altor furnizori, prin aceste țevi, către consumatori și să creeze o situație de monopol, să sugrume, hai să spunem așa, competiția artificială”, afirmă Muravschi.

Ce este Pachetul Energetic III și de ce Republica Moldova trebuie să se alinieze la el

Pachetul Energetic III este un set de reglementări adoptate de Uniunea Europeană în 2009, care are ca scop liberalizarea piețelor interne de energie electrică și gaze naturale. Acest pachet legislativ impune reguli clare pentru asigurarea concurenței loiale, protecția consumatorilor și creșterea eficienței energetice în toate statele membre ale UE. Printre elementele-cheie se numără separarea clară a activităților de furnizare și producere de cele de transport și distribuție (așa-numitul „unbundling”), promovarea surselor regenerabile, precum și crearea unei piețe energetice interconectate și transparente.

Pentru Republica Moldova, alinierea la acest pachet este doar o obligație în contextul angajamentelor față de Uniunea Europeană. Implementarea prevederilor Pachetului Energetic III ar aduce beneficii concrete: un sistem energetic mai eficient, acces echitabil pentru toți furnizorii și consumatorii la rețelele de energie, combaterea practicilor monopoliste și reducerea riscurilor legate de securitatea aprovizionării. De asemenea, aceasta ar facilita integrarea Moldovei în piața energetică europeană, ceea ce înseamnă acces mai bun la resurse, investiții și sprijin tehnic.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult