O samă de cuvinte // Nasol, nașpa, mișto… cele mai urâte cuvinte din novlimba română
Până la primul val de studenți moldoveni care, începând din anii 1995-2000, au mers la studii în universități românești, cuvintele "mișto" și "nasol" erau necunoscute în Republica Moldova (“dincolo de Prut”, cum se zice în România). Tinerii moldoveni învățau altele, de pildă că e mai bine, sau mai "corect" să spui „sesiunea”, iar nu „sesia” (Parlamentului etc.), deși nici acolo nu există vreo logică, deoarece și în română cuvintele de tip "furculition" ca în «Chirița», au fost preluate aiurea și absurd, după toanele vorbitorilor.
Până la urmă, dacă "attribution" a dat și "atribuire" și "atribuție", dar și "atribuțiune", în schimb "production" a dat "producție", dar nu "producțiune", însă a mai dat și "producere". Nu au existat reguli, împrumuturile lexicale au fost haotice, iar ce fac acum lingviștii anonimi din spatele dicționarelor și gramaticilor oficiale este o impunere a unor reguli abuzive, algebrice, deseori. aberante și arbitrare.
Din moment ce din franțuzescul "obsession" am făcut „obsesie”, iar nu „obsesiune”, iar din „commission” = comisie, la fel de bine din „session” puteam face “sesie”, cum încă mai zic unii moldoveni, sub influență rusească, mai degrabă decât "sesiune". Că doar spunem terminație și fixație, iar nu "terminațiune" și "fixațiune". Așa încât, în sine, "sesia parlamentară" moldovenească în loc de "sesiunea parlamentară" nu are nimic de râs, comic sau inacceptabil. Toate vin oricum din franceză.
În România, în schimb, studenții moldoveni s-au întâlnit cu niște vorbe total nenaturale, istoric neromânești, pe care inițial nu aveau cum să le știe, căci ele vin din vocabularul mahalalelor bucureștene, dar pe care snobismul, sau sentimentul inferiorității, le-au împrăștiat peste tot pe unde se vorbește românește: e vorba de cele douã cuvinte fundamentale din limba românã, mișto și nasol, care vin din țigãnește, în ciuda absurdității teoriei care spune cã mișto ar veni dintr-o neatestatã expresie nemțeascã „mit Stock“… fãrã sã se gîndeascã cã atunci ar trebui sa gãsim „mișto“ prin toti clasicii satirici ai literaturii, de la Caragiale încoace, dacã într-adevăr era o chintesență a eleganței sa umbli cu baston… Dar țăranul moldovean nu știe de "mișto", iar Eminescu nu auzise niciodată acest oribil cuvânt.
O simplã cãutare pe Google a ipoteticei expresii „mit Stock“ aratã cã ea nu existã, nu e nemțeascã, nu sunã natural în germanã, nu a existat niciodatã, așa încât mișto e un țigãnism postbelic.
Așa… Acum trecem la nasol…
Nasol, nașpa, nasfaliu vin la rîndul lor din țigãneste si au o foarte adîncã antichitate… Toti acesti termeni provin din radacina sanscritã nas– sau naș– (pentru a simplifica scriu fonetic ca în românã) care e înruditã direct cu rãdãcina latineascã si greceascã *nec-…
Limbile evolueazã, iar derivãrile fonetice au loc în mod inconstient (vorbitorii nu isi dau seama) si matematic (cînd are loc o schimbare a unui sunet, ea are loc peste tot în limbã unde apare acel sunet)… Asa se face cã franceza are -ș- (scris ch-) oriunde latina avea un c… vacca = vache; capra = chèvre; canis = chien, etc…
La fel, sanscrita, limbã verișoarã cu latina, avea -ș- (aproape) oriunde latina avea un c-… Rãdãcina nec– din latinã si greacã, care trimitea la moarte si la tot ce e rãu (lat. necare, de unde avem în româna a îneca si înecare, tot lat. nocere, a face rãu, sau grecul nekros = mort) corespundea sanscritului naș– : a ucide, a distruge…
De aici avem din lat.: pernicios (per-nic-ios), nociv ( noc-iv), inocent (in-noc-ent), a se îneca (fr. se noyer). De aici în sanscritã naș-ayati: el omoarã, distruge. Aceastã rãdãcinã sanscritã nas- /naș– (corespondenta lui nec-), nesupusã erodãrii, în virtutea structurii ei fonetice, a supravietuit pînã astãzi în toate limbile neo-indiene, precum si în cele ale populatiilor kalash din nordul Pakistanului.
Avem astfel în limba kalash:
— nașék : a ucide, nașik a muri ; la trecut verbul e nașta, a murit; nașpali înseamnã greu, rãu (= omorâtor, ca în tigãnescul nasfaliu)…
De aici, sãrind o grãmadã de alte limbi din India si Pakistan – tigãnestele nasol si nașpa…
In tigãneste, pe lîngã nasol, nasùl ( = rãu), termenul mai indicã si boala, dupã cum în unele limbi din Pakistan desemneazã un cadavru.
Asa incât, nasol chiar are titluri de noblete… E inrudit etimologic, cum am aratat mai sus, cu inocența, perniciozitatea, necrofilia si înecarea… O arie semanticã foarte mișto!…
