O samă de cuvinte // 16 iunie: «Ulysses»… cum traduci o carte monstruoasă
Se apropie data de luni 16 iunie, dată cu rezonanță mistică pentru fanii lui Joyce. Nu este “Doomsday”, ci “Bloomsday”, ziua lui Leopold Bloom, personajul din Ulise, acea monstruozitate literară in care Bloom, în același timp Odiseu si Evreu Rătăcitor, se învârte prin Dublin vreme de 24 de ore.
Eu nu știu cum ar putea fi tradus »Ulise» al lui Joyce în Română din republica Moldova. Știu doar că foarte tânăr, am mers odată o noapte întreagă cu trenul de la Iași la Sibiu ca să îi reproșez indignat răposatului Mircea Ivănescu traducerea fantezistă, ratată, a unui fragment din Ulysses al lui Joyce ce tocmai apăruse în revista Secolul XX.
Mi-a mulțumit imperturbabil, dar “traducerea” a rămas așa, grăbită, improvizată, ratând jocurile de cuvinte și aluziile culturale cele mai importante. Aud că e reeditată acum. Reputația de traducător a lui Ivănescu a fost și este în mare parte nemeritată. El lucra “la cantitate”, ca traducerile Google de acum.
Iată, am mers chiar recent, de curiozitate, să mă uit un pic și cum a tradus el — mult prea muncitorul — «Ultima licornă» («The Last Unicorn» a lui Beagle)… Cum mă temeam, ca și în cazul lui Joyce, Ivănescu ratează — din neștiință — delicatele glume culturale din textul de acolo.
Astfel, un singur exemplu: Beagle, pasionat de jazz, strecoară glume și titluri precum atunci când Fluturele grăbit se scuză deodată:
— "I must take the A train.”
În “traducerea” românească a lui Mircea Ivănescu asta devine:
— „Acuma trebuie să iau cortegiul spre apus“.
Un nonsens total, “cortegiul spre apus”!...
Iar “the A Train”… a fost întotdeauna pur și simplu principala line de metrou din New York, traversând întregul Manhattan. The A train!... Cu "cortegiul de apus" mersesem eu până la el să îi reproșez imposturile.
.ziua lui Leopold Bloom, personajul din Ulise, acea monstruozitate literară in care Bloom, în același timp Odiseu si Evreu Rătăcitor, se învârte prin Dublin vreme de 24 de ore.
Eu nu știu cum ar putea fi tradus »Ulise» al lui Joyce în româna din republica Moldova. Știu doar că foarte tânăr, am mers odată o noapte întreagă cu trenul de la Iași la Sibiu ca să îi reproșez indignat răposatului Mircea Ivănescu traducerea fantezistă, ratată, a unui fragment din Ulysses al lui Joyce ce tocmai apăruse în revista «Secolul XX».
Mi-a mulțumit imperturbabil, dar “traducerea” a rămas așa, grăbită, improvizată, ratând jocurile de cuvinte și aluziile culturale cele mai importante. Aud că e reeditată acum. Reputația de traducător a lui Ivănescu a fost și este în mare parte nemeritată.
El lucra “la cantitate”, ca traducerile Google de acum. Iată, am mers chiar recent, de curiozitate, să mă uit un pic și cum a tradus el — mult prea muncitorul — «Ultima licornă» («The Last Unicorn» a lui Beagle)… Cum mă temeam, ca și în cazul lui Joyce, Ivănescu ratează — din neștiință — delicatele glume culturale din textul de acolo.
Astfel, un singur exemplu: Beagle, pasionat de jazz, strecoară glume și titluri precum atunci când Fluturele grăbit se scuză deodată: — "I must take the A train.” În “traducerea” românească a lui Mircea Ivănescu asta devine: — „Acuma trebuie să iau cortegiul spre apus“.
Un nonsens total, “cortegiul spre apus”!... Ivănescu nu știa, evident, că “Take the A train” este una din cele mai celebre teme muzicale din istoria jazzului, compusă de Billy Strayhorn și care a devenit un soi de emblemă sonoră a lui Duke Ellington. Asta fredona fluturele.
Iar “the A Train”… a fost întotdeauna pur și simplu principala line de metrou din New York, traversând întregul Manhattan. The A train!... Cu "cortegiul de apus" mersesem eu până la el să îi reproșez imposturile.
«Ulise» al lui Joyce — un monument lingvistic
În capitolul cunoscut convențional drept «Lestrigonii», Bloom intră într-un bar, unde comandă și consumă la tejghea un sandvici cu gorgonzola (și muștar) și un pahar de vin. Ei bine, sorbind vinul, Bloom efectuează o mișcare complexă cu partea superioară a corpului, mișcare care mobilizează un braț, buzele, aparatul olfactiv, gâtlejul și creierul toate împreună:
— “He smellsipped the cordial juice and, bidding his throat strongly to speed it, set his wineglass delicately down.”
Acum, orice băutor autentic va recunoaște aici complexa combinație de gesturi prin care creatura superioară ce suntem ridică paharul și soarbe adulmecând simultan lichidul, combinând astfel anticiparea plăcerii cu prudenta aprehensiune a posibilei absențe a calității lichidului. Adulmecarea precede ușor -- dar continuă simultan -- cu înghițirea, care are nevoie și de încurajarea simultană a gâtlejului (“bidding his throat strongly to speed it”), totul încheindu-se prin ușurarea reflectată în depunerea delicată a paharului, fără ca privitorul neexersat să bănuiască complexitatea scurtei combinații de gesturi ce tocmai a avut loc.
Cum traducem asta? Ei bine, e foarte instructivă aici lectura în paralel a variantei franceze a lui Ulise, controlată și îmbogățită de Joyce. Traducătorii sunt Auguste Morel, care a fost ajutat de Stuart Gilbert, iar ansamblul a fost revăzut de Valery Larbaud și de Joyce însuși. Textul francez este, așadar, cealaltă variantă consfințită oficial a lui Ulise, fiind singura traducere supravegheată și revăzută de Joyce.
Ca în fiecare an, descopăr lucruri noi și conexiuni neașteptate sub vechiul text, comparând cele două versiuni canonice. Cum spunea George Steiner în «După Babel», orice lectură a unui text extras din trecut este un act de interpretare cu compozante multiple, unde relectura e determinată de evoluția limbii și a sensurilor cuvintelor. Determinate de o succesiune temporală, două enunțuri literare nu pot să fie perfect identice. Să reluăm, așadar:
— “He smellsipped the cordial juice and, bidding his throat strongly to speed it, set his wineglass delicately down.” În franceza acceptată și (r)afinată de Joyce însuși avem: — “Il humagoûta le jus généreux, et ayant contraint son gosier à l’expédier d’un trait, déposa délicatement son verre.”
«He smellsipped» (to smell & to sip) e așadar redat în franceză prin «il humagoûta» (humer & goûter), adică în română: “mirosorbi” (a mirosi & a sorbi).
By smellsipping, Bloom al nostru “mirosoarbe” vinul. Mirosorbind, el dă paharul peste cap (l’expédie d’un trait) și îl depune delicat. Asta e tot!
Iată cum textul românesc aduce o nuanță suplimentară țesăturii lexicale joyciene, căci efectuând un gest cultural atât de complex (mirosorbirea), la finalul unor considerațiuni religioase despre canibalism și ce este kosher și ce nu, Bloom se dovedește a nu fi câtuși de puțin o mironosiță, ci o… “mirosorbiță”. Și astfel Textul se resoarbe în sine.
Luni 16 iunie, dată cu rezonanță mistică pentru fanii lui Joyce, nu este “Doomsday”, ci “Bloomsday”.
