Social

Se împlinesc 33 de ani de la cele mai sângeroase lupte din războiul de la Nistru. Victimele, comemorate de către deputați

Pe 19 iunie se împlinesc 33 de ani de la începutul luptelor de la Tighina, unde, în timpul războiului de la Nistru din 1992, au fost înregistrate cele mai dure și sângeroase confruntări între trupele moldovenești și separatiștii transnistreni, sprijiniți de Armata a 14-a a Federației Ruse. Cu această ocazie, deputații au ținut astăzi un minut de reculegere în memoria eroilor războiului de la Nistru.

Cu 33 de ani în urmă, pe 19 iunie, la ora 10.00, au ieșit de sub control tancurile Armatei a 14-a, care au atacat orașul Tighina. În acea crâncenă bătălie și-au pierdut viața atât ofițeri, cât și soldați, și cetățeni civili. Noi păstrăm permanent această zi ca o zi neagră pentru Republica Moldova. Aș vrea, domnule președinte, dacă se poate, să ținem un minut de reculegere pentru cei care nu s-au întors de pe câmpul de luptă”, a propus deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Boris Marcoci, în plenul Legislativului.

33 de ani de la conflictul care a divizat Republica Moldova. Cum a izbucnit războiul de pe Nistru

Bătălia de la Tighina (Bender) reprezintă unul dintre cele mai dramatice și violente capitole ale războiului de la Nistru din 1992, conflict care a avut loc între forțele Republicii Moldova și separatiștii transnistreni, sprijiniți direct de Armata a 14-a a Federației Ruse. Pe data de 19 iunie a avut loc un atac al gardiștilor și cazacilor transnistreni asupra Poliției moldovenești din Tighina. Polițiștii au reușit să se mențină pe poziții, iar noaptea târziu în ajutor le-au venit alte detașamente de polițiști și voluntari de la Varnița.

Pe 20 iunie, orașul era, în mare parte, sub controlul trupelor moldovenești, însă situația s-a schimbat rapid odată cu implicarea directă a Armatei a 14-a ruse. Tancurile rusești au încercat să forțeze podul ce leagă Tiraspolul de Tighina, fiind inițial respinse de moldoveni. Totuși, în următoarele două zile, pe 20 și 21 iunie, asupra Tighinei s-a tras intens cu armament greu, iar localitățile învecinate au fost, de asemenea, atacate.

Voluntarii moldoveni au avut un rol crucial în apărarea orașului, mulți dintre ei punându-și viața în pericol pentru a susține trupele regulare în lupta pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În cele din urmă, trupele ruse și forțele transnistrene au reușit să spargă apărarea moldovenilor, au forțat podul și au intrat în oraș, schimbând decisiv raportul de forțe.

Se estimează că, în urma luptelor de la Tighina, și-au pierdut viața aproximativ 200 de militari și civili moldoveni, iar alți 300 au fost răniți.

Războiul din 1992 // Alexandru Cerbu își amintește și acum de ororile prin care a trecut

Pe parcursul celor 32 de ani de la declanșarea războiului de la Nistru, la 2 martie 1992, au fost utilizate mai multe noțiuni, opinii

Istoricul Virgiliu Pâslariuc, despre războiul de pe Nistru: „Declanșarea conflictului transnistrean a fost o mișcare bine planificată”

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult