Solidari cu Ucraina: delegațiile europene și cea a R. Moldova au părăsit sala în semn de protest față de discursul Valentinei Matvienko, la Geneva

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a părăsit demonstrativ, împreună cu mai mulți spicheri din statele membre ale Uniunii Europene, sala Conferinței Mondiale a Președinților de Parlament, în timpul discursului susținut de președinta Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko. Gestul a fost făcut în semn de protest față de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei și față de retorica propagandistică a delegației ruse.
„Suntem solidari cu Ucraina! Împreună cu alți spicheri, am părăsit sala Conferinței Mondiale a Președinților de Parlament, în timpul discursului președintei Federației Ruse”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
Evenimentul are loc la Geneva, în perioada 29–31 iulie, fiind organizat de Uniunea Interparlamentară în colaborare cu ONU. În timpul sesiunii plenare din dimineața zilei de marți, Valentina Matvienko, aflată sub sancțiuni internaționale pentru susținerea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, a luat cuvântul, fapt ce a determinat ieșirea din sală a delegațiilor europene și a celei din Republicii Moldova.
Într-un comunicat al Bundestagului german se menționează că și președinta forului legislativ din Germania, Julia Klöckner, a participat la protestul simbolic.
„Prin războiul său barbar și agresiv, Rusia calcă în picioare dreptul internațional. Infrastructura civilă este bombardată masiv și intenționat – acesta este terorism împotriva populației ucrainene”, citează DW.
Potrivit autorităților elvețiene, membrii delegației ruse au putut intra în țară în baza unor derogări speciale, deși o parte dintre ei se află pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene și Elveției.