Un angajat al Ambasadei Belarusului, expulzat din R. Moldova

Un angajat al Ambasadei Republicii Belarus la Chișinău a fost declarat miercuri, 10 septembrie, persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care nu a oferit alte detalii despre expulzare.
Reprezentanții Ambasadei Belarusului nu au vrut să comenteze decizia autorităților de la Chișinău.
„Nu este de competența noastră să comentăm”, au declarat, pentru Teleradio-Moldova, reprezentanții Ambasadei Belarusului în R. Moldova.
Fost vicedirector SIS, reținut în România pentru vinderea de secrete către KGB din Belarus
Menționăm că fostul vicedirector al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Bălan, a fost reținut, pe 8 septembrie, pe aeroportul din Timișoara, de reprezentanții Serviciului Român de Informații, fiind acuzat de colaborare cu serviciile secrete belaruse, loiale Moscovei.
Acesta a fost plasat în arest marți, pentru 24 de ore.
Acțiunea Serviciului Român de Informații a fost realizată sub egida EUROJUST și în cooperare cu serviciile de informații partenere din Cehia, Polonia și Ungaria, în etapa finală a investigației beneficiind și de sprijinul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova.
„Autoritățile române, cehe și maghiare au colaborat cu EUROJUST pentru a captura o persoană cercetată pentru infracțiunea de trădare prin transmiterea continuă a secretelor de stat. Suspectul a avut două întâlniri, în 2024 și 2025, la Budapesta, Ungaria, cu ofițeri de informații de la Comitetul de Securitate de Stat din Belarus. Întâlnirile au pus în pericol securitatea națională a României”, a transmis EUROJUST.
Potrivit aceleiași surse, Bălan furniza, începând cu anul 2024, informații serviciilor secrete din Belarus contra bani.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a amintit miercuri, 10 septembrie, că în această operațiune a fost implicat și Serviciul de Informații și Securitate al R. Moldova, având în vedere că este vorba despre un fost angajat al acestei structuri.
„Din partea Guvernului R. Moldova mesajul este tranșant: orice act de trădare de patrie și transmiterea de secrete este un fapt care necesită o calificare juridică corespunzătoare. (...) Vom continua eforturile de identificare a unor astfel de persoane care sabotează și lucrează în interesul altor state, și nu în cel al R. Moldova”, a punctat Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Guvernului.
Polonia și Cehia au expulzat diplomați belaruși
Menționăm că și Polonia a reținut un agent belarus în cadrul unei operațiuni realizate în cooperare cu servicii partenere din mai multe state europene, între care România și Cehia, a anunțat premierul polonez Donald Tusk marți, 9 septembrie, pe rețelele sociale.
Această operațiune l-a vizat inclusiv pe fostul vicedirector al SIS, Alexandru Bălan.
Tusk a anunțat expulzarea unui diplomat belarus, acuzat că sprijinea „acțiunile agresive” ale serviciilor de la Minsk împotriva Poloniei.
Tot marți, și oficiali din Cehia au anunțat expulzarea unui diplomat belarus pe care îl acuză de spionaj. Și acest caz are legătură cu cel în care, în România, este cercetat fostul vicedirector al SIS din R. Moldova, bănuit că a divulgat informații secrete către KGB din Belarus.
CITIȚI ȘI: