Social

ȘTIRILE SERII: Guvernul Recean ar putea primi mâine votul de încredere, deputații se reunesc în ședință; NATO va spori asistența pentru Republica Moldova;

Dorin Recean va cere mâine deputaților votul de încredere pentru echipa sa

Parlamentul se va întruni mâine în ședință plenară la care premierul desemnat Dorin Recean va prezenta programul și componența viitorului Guvern, a anunțat șeful Legislativului Igor Grosu.

Serghei Lavrov neagă declarațiile Maiei Sandu potrivit cărora Rusia ar pregăti o lovitură de stat în Republica Moldova

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, neagă acuzațiile președintei Maia Sandu potrivit cărora Rusia ar pregăti o lovitură de stat în Republica Moldova, plan care ar fi fost deconspirat cu ajutorul autorităților de la Kiev. Autoritățile de la Chișinău nu au comentat, deocamdată, declarațiile oficialului rus.


Maia Sandu a avut o discuție telefonică cu președintele Serbiei Riscurile de destabilizare a situației din țara noastră și eventuala implicare a cetățenilor altor state, au fost discutate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu la telefon cu omologul Republicii Serbia, Aleksandar Vucic.


Președinta Parlamentului European a transmis un mesaj de solidaritate: Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană Parlamentul European reiterează sprijinul pentru Republica Moldova în contextul geopolitic dificil în care se află – se menționează într-o scrisoare adresată președintei Maia Sandu de către șefa Parlamentului European, Roberta Metsola.


Președintele României, Klaus Iohannis, consideră „extrem de îngrijorătoare” semnalele privind tentativele Rusiei de a organiza o lovitură de stat în Republica Moldova și condamnă ferm încercările de destabilizare a țării. Într-o declarație transmisă de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a arătat că România susține suveranitatea Republicii Moldova și parcursul ei către Uniunea Europeană.Potrivit liderului de la Cotroceni, amenințările care vizează destabilizarea traiectoriei europene a Republicii Moldova, mai ales în această perioadă complicată marcată la nivel global de profunde crize de securitate și economice „nu trebuie deloc neglijate”.


Europarlamentari: Republica Moldova trebuie ajutată să facă față provocărilor în contextul războiului din Ucraina Republica Moldova trebuie ajutată ca să facă față provocărilor cu care se confruntă în contextul războiului din Ucraina. Uniunea Europeană trebuie să conștientizeze că există riscuri și amenințări - au declarat astăzi mai mulți europarlamentari în cadrul sesiunii plenare a Legislativului European cu participarea reprezentanților Consiliului European și ai Comisiei Europene.


NATO va spori asistența pentru Republica Moldova în scopul creșterii capacității de apărare NATO va spori asistența necesară pentru a crește capacitatea de apărare a Republicii Moldova. O decizie în acest sens au luat miniștrii apărării din țările Alianței în cadrul reuniunii în formatul Rammstein de la Bruxelles, a anunțat secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.


Continuă consultările privind strategia de reformare a administrației publice. Argumente pro și contra Câteva sute de reprezentanți ai autorităților locale din raioanelor Criuleni, Strășeni, Dubăsari, Ialoveni și municipiul Chișinău au participat astăzi, la Palatul Republicii la consultările privind strategia de reformare a administrației publice pentru anii 2023 - 2030. Reprezentanții autorităților locale s-au interesat, primul rând, ce schimbări aduce documentul pentru regiunile în care locuiesc și ce beneficii prevede. Totodată, cele mai multe discuții în contradictoriu au fost legate de amalgamarea voluntară a localităților, care presupune ca unele primării mai mici să fie absorbite de altele mai mari din vecinătate.


Astăzi sunt omagiați eroii căzuți în războiul din Afganistan: Maia Sandu: „Pentru ei, pentru urmașii lor, viața are prioritate” Astăzi, la 34 de ani de la retragerea trupelor ruse din Afganistan, la Complexul Memorial „Feciorii Patriei — Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani al capitalei au avut loc depuneri de flori, în memoria cetățenilor originari din Republica Moldova, căzuți în războiul din Afganistan.


Parlamentul European a transmis un mesaj puternic de susținere Ucrainei, atât pentru a obține victorie în războiul declanșat de Federația Rusă, cât și în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunțând cel de-al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a menționat că prin aceste acțiuni urmează a fi slăbită capacitatea Rusiei de a-și menține activă mașinăria de război. Șefa Legislativului European a precizat că noile sancțiuni din partea UE includ interdicții de comerț și verificări asupra exporturilor de tehnologie către Rusia, inclusiv drone, elicoptere și rachete. Ursula von der Leyen a mai spus că UE trebuie să adopte sancțiuni țintite și împotriva companiilor iraniene care produc drone folosite de Rusia pe frontul din Ucraina, inclusiv operatori economici care au legături cu Gardienii Revoluției. La rândul său, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate Vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, a menționat că acest pachet de sancțiuni nu este suficient. Potrivit oficialului, UE trebuie să aibă o poziție mai puternică, să ia decizii mai curajoase. Declarația finală a acestei dezbateri va fi votată mâine în ședința plenară a Parlamentului European.


Veniturile gigantului rus Gazprom s-ar putea reduce la jumătate din cauza exportului scăzut Reducerea vânzărilor pe piața din Uniunea Europeană ar putea reduce la jumătate veniturile din exporturi realizate în acest an de grupul rus Gazprom. Acest lucru ar însemna o diminuare semnificativă a taxelor colectate de statul rus, potrivit unei analize realizată de Reuters.


Autoritățile din Turcia spun că un total de peste 50 de mii de clădiri s-au prăbușit sau sunt grav avariate în urma celor două seisme devastatoare produse săptămâna trecută, informează Agerpres. Toate aceste clădiri periculoase trebuie să fie demolate urgent, a avertizat Ministerul Planificării Urbane într-un raport. Autoritățile au inspectat aproximativ 390 de mii de clădiri din cele 10 provincii afectate de cutremur în sud-estul țării. În orașul Gaziantep se află cel mai mare număr de clădiri care trebuie demolate de urgență, urmat Hatay și Kahramanmaras, se mai precizează în document. Seismele au fost urmate de 3.800 de replici după data de 6 februarie, 38 dintre ele cu magnitudinea peste 5 grade pe scara Richter, a spus Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor.


Institutul Oncologic a primit un analizator automat de hematologie Astăzi de Ziua Internațională a Copilului Bolnav de Cancer, Centrul Consultativ Diagnostic al Institutului Oncologic din Chișinău a primit un analizator automat de hematologie. Aparatul va putea depista mai rapid cancerul la copii și va ușura tratamentul acestora, spun specialiștii.


Date meteo

Mâine, 16 februarie, vom avea parte cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla din Sud-Vest de la slab până la moderat, presiunea atmosferică va fi ridicată. Temperatura aerului noaptea se va încadra între -5 și 0 grade, iar ziua între 3 și 8.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult