Din 2026, Armata Națională va folosi două radare moderne de supraveghere a spațiului aerian

Republica Moldova este în proces de achiziție a celui de-al doilea radar modern pentru a eficientiza monitorizarea spațiului aerian al țării. Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, sistemul de radiolocație este procurat cu bani europeni și va fi operațional în prima jumătate a anului viitor.
Oficialul a declarat, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră de la Jurnal TV”, că achiziția primului radar, în anul 2013, a îmbunătățit situația, însă este nevoie de încă unul pentru a identifica țintele periculoase care pătrund în spațiul aerian național.
Nosatîi afirmă că, și un spațiu mic, cum este R. Moldova, nu poate fi monitorizat eficient cu limitări tehnice, remarcând că „o umbrelă mai mare te poate proteja mai mult decât una mică”.
Ministrul a precizat că radarul din dotarea Ministerului Apărării a detectat cele șase drone care au survolat cel mai recent spațiul aerian al țării. Oficialul a reiterat, în context, atenționările transmise populației să nu atingă aparatele de zbor sau rămășițele acestora identificate la sol, întrucât pot fi periculoase. Și, imediat cum le observă, să alerteze autoritățile.
Cât privește radarele rămase din perioada sovietică, ministrul a precizat că mai sunt peste 20, însă acestea funcționează la capacitate minimă. Piese de schimb pentru ele nu mai sus, iar investițiile în reparația lor nu sunt justificate, fapt confirmat și de specialiștii de peste Prut.
Dând exemplul Austriei și Elveției, două state europene care își păstrează neutralitatea, ministrului Apărării a pledat pentru aderarea Republicii Moldov la inițiativa europeană SkyShield, pentru achiziții comune de apărare anti-aeriană.
„Nu este suficient doar să detectezi, trebuie să ai ceva cu ce să te aperi”, a menționat Nosatîi, concluzionând că autoritățile vor continua să suplinească dotările și să instruiască efectivul militar al țării.
Amintim că șase drone care au traversat neautorizat teritoriul Republicii Moldova pe 25 noiembrie în contextul atacurilor asupra Ucrainei. Sistemele de supraveghere din dotarea Armatei Naționale le-a detectat, iar una dintre drone a căzut pe acoperișul unei case din Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Mai târziu, un localnic a descoperit o dronă similară, de tip Gerbera, în comuna Pepeni, raionul Sângerei, cazul devenit cunoscut pe 3 decembrie.
Radarul achiziționat în anul 2023 a fost adus din Franța și, potrivit unor surse, ar costa în jur de 14 milioane de euro. Costul estimat al celui de-al doilea radar este de circa 20 de milioane de euro, iar achiziția este posibilă prin Instrumentul European pentru Pace (EPF).
CITIȚI ȘI: