Revista presei

Revista presei | Lecții din 2025 și proiecții pentru 2026: între oportunități și amenințări

Mai multe publicații naționale scot în prim-plan realizările R. Moldova din anul 2025 și analizează provocările pentru anul care urmează. Din presă mai aflăm că mai multe întreprinderi din regiunea transnistreană sunt nevoite să intre în șomaj tehnic, dar și că fostul premier, Vlad Filat, a fost condamnat în Franța la doi ani de închisoare pentru spălare de bani.

Într-un interviu acordat postului public de televiziune, Moldova 1, premierul Alexandru Munteanu a afirmat că economia Republicii Moldova „a început să crească” spre final de an, deși „nimeni nu se aștepta”, iar efectele investițiilor se văd deja. Premierul a precizat că se referă la investiții pe termen scurt, mediu și lung, inclusiv în infrastructură, irigare, în școli și drumuri. Autoritățile vor „mări viteza” pentru ca R. Moldova să devină „o țară europeană cu o economie europeană”, a promis șeful Guvernului, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1. Alexandru Munteanu a punctat că inclusiv Fondul Monetar Internațional și-a revăzut recent prognoza macroeconomică, după o misiune desfășurată săptămâna trecută la Chișinău, estimând o creștere de aproximativ 2.3%.

În cadrul aceluiași interviu acordat postului public de televiziune, premierul Alexandru Munteanu a punctat că autoritățile vor propune, „în următoarele câteva luni”, o soluție „optimă” privind inițiativa de comasare a Procuraturii Anticorupție cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Șeful Guvernului a subliniat că decizia nu va fi una grăbită și că Executivul analizează atent modelele existente, inclusiv recomandările Comisiei de la Veneția.

Portalul Deschide.md atrage atenția la o altă declarație a șefului cabinetului de miniștri, care a subliniat că primul pas esențial pentru reintegrarea Republicii Moldova este retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană, un obiectiv care poate fi discutat doar într-un context regional și cu sprijinul partenerilor internaționali. Alexandru Munteanu a menționat că autoritățile de la Chișinău analizează exclusiv scenarii pașnice pentru soluționarea conflictului și exclud orice măsuri ce ar presupune utilizarea forței, mizând în schimb pe soluții economice, investiții și un proces de reintegrare de durată.

Republica Moldova se află, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, într-o situație stabilă din punct de vedere energetic, având asigurate căldura, energia electrică și gazele naturale, scrie jurnal.md, citându-l pe fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov. Fostul funcționar a menționat însă că problema majoră rămâne economia, afectată de venituri scăzute și lipsa investițiilor strategice. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. Victor Parlicov a subliniat că riscul repetării crizei energetice de anul trecut nu mai vizează Chișinăul, ci rămâne o problemă pentru regiunea transnistreană.

Între timp, agenția IPN relatează că Uzina Metalurgică din stângă Nistrului intră de marți în regim de șomaj tehnic, cu achitarea a două treimi din salariu. Măsura va fi aplicată până la 31 decembrie inclusiv. Aplicarea măsurii vine ca urmare a instituirii stării de urgență în economie pentru 30 de zile în regiunea transnistreană, pe fondul unor noi dificultăți în aprovizionarea regiunii cu gaze naturale, precizează agenția de știri. Potrivit informațiilor obținute de la sursele IPN din regiune, în regim de șomaj tehnic ar urma să treacă și angajații Uzinei de Ciment din Râbnița și ai combinatului textil „Tirotex”.

Regimul de la Tiraspol ascunde cauzele crizei energetice – titrează Veridica. Regiunea transnistreană a intrat într-o nouă stare de urgență în economie după ce Moscova nu a putut să plătească pentru volumul necesar de gaze naturale.Totuși, regimul de la Tiraspol spune că este gata să vândă curent electric Chișinăului, remarcă autorul articolului. Între timp, așa-zisul ministru de externe transnistrean, Vitali Ignatiev, a solicitat o întrevedere cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Acestea au fost subiectele mediatizate în stânga Nistrului în ultimele două săptămâni, rezumă Veridica.

Iar Radio Chișinău constată că România și Republica Moldova traversează unul dintre cele mai puternice parteneriate ale relației bilaterale, marcat de proiecte concrete de infrastructură, creșterea schimburilor comerciale și un sprijin ferm pentru parcursul european al Chișinăului. Declarații în acest sens au fost făcute, în cadrul unei conferințe de presă comune de miniștrii de externe ai celor două state, Oana Țoiu și Mihai Popșoi, la Chișinău, precizează postul de radio. Șefa diplomației de la București a subliniat că schimburile comerciale dintre R. Moldova și România au depășit pragul de 3 miliarde de euro, iar cooperarea nu mai este doar simbolică, ci se materializează în proiecte strategice. Ea a manționat aici autostrada România–Republica Moldova și podul rutier peste Prut de la Ungheni, care vor conecta Republica Moldova direct la rețeaua de infrastructură a Uniunii Europene, mai scrie Radio Chisinau.

Lecții din 2025 și proiecții pentru 2026: între oportunități și amenințări – e titlul unei analize publicate de Veridica. Autorul articolului, Mădălin Necșuțu, notează că alegerile parlamentare au fost de departe cel mai important eveniment politic al anului 2025 care, de fapt, a cimentat drumul european al Republicii Moldova spre UE. În 2026, guvernul Munteanu este condamnat să livreze cifre și bunăstare, constată autorul articolului. „Vom auzi tot mai des că Republica Moldova se împrumută tot mai mult, că se îndatorează și așa mai departe. Problemă nu sunt împrumuturile, ci plasarea inteligentă a banilor în zone în care să genereze bunăstare”, remarcă Mădălin Necșuțu. În opinia autorului, una dintre direcții trebuie să fie dezvoltarea infrastructurii care să creeze în primă fază locuri de muncă și apoi să dezvolte economia prin circulația mai rapidă a oamenilor, bunurilor și a mărfurilor pe drumuri și șosele moderne. „Acest lucru trebuie să fie complementar cu un sistem judiciar eficient și consolidarea statului de drept, precum și cu un scenariu pozitiv de finalizare a războiului din Ucraina, care va atrage inevitabil și investitori străini”, notează Veridica. R Moldova se află între România și Ucraina, doi vecini care pot oferi unul securitate și altul atractivitate economică, conchide autorul articolului.

Presa din R.Moldova mai scrie că liderul PLDM, Vlad Filat, a fost condamnat în lipsă la doi ani de închisoare și la plata unei amenzi de 100 de mii de euro în Franța. Agora notează, citând publicația franceză Le soir, că decizia a fost pronunțată într-un caz de corupție legat de piața loteriei naționale moldovenești. Într-o postare pe Facebook, Vlad Filat a anunțat că a contestat decizia, pe care o consideră „motivată politic”.

Republica Moldova a contestat la tribunalul francez cuantumul daunelor morale acordate statului în dosarul fostului premier Vlad Filat. Reprezentanții Ministerului Justiției au declarat pentru NewsMaker că instanța franceză a recunoscut că statul a fost prejudiciat. Potrivit instituției, justiția din Franța a admis cererea Republicii Moldova de a fi recunoscută ca parte civilă în dosarul fostului premier Vlad Filat. Fostul premier, a fost condamnat în lipsă, la începutul lunii decembrie, la doi ani de închisoare și la plata unei amenzi de 100.000 de euro pentru spălare de bani. În ceea ce privește o eventuală extrădare a fostului premier în Franța, Ministerul Justiției a precizat că „este prematur” să vorbim despre asta, „atâta timp cât decizia din Franța nu este definitivă”. Instituția reamintește că, în prezent, „Constituția interzice extrădarea propriilor cetățeni către oricare alt stat”.

Europa Liberă relatează că activitatea punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina, Tudora și Palanca, periclitată săptămâna trecută în urma unor atacuri rusești asupra podului peste Nistru din localitatea ucraineană Maiaki, a revenit la normal. Totuși, autoritățile moldovene mențin avertismentul de călătorie la Odesa, atrage atenția postul de radio. Anunțând reluarea circulației prin cele două puncte, Poliția de Frontieră a spus pe 22 decembrie că recomandă, în continuare, cetățenilor moldoveni să se abțină de la deplasările în direcția regiunii Odesa, care este supusă tot mai frecvent atacurilor rusești.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult