Justiție

Tânăr de 19 ani, condamnat la închisoare, după ce a incendiat un automobil al poliției

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost prins încălcând legislația rutieră și oamenii legii au dispus ridicarea mașinii sale. Nemulțumit de decizie, acesta a dat foc automobilului poliției. După mai bine de un an de la comiterea faptei, tânărul din raionul Călărași a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Potrivit Procuraturii Generale, incidentul a avut loc în noiembrie anul trecut, după ce polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Călărași i-au întocmit tânărului un proces-verbal contravențional pentru comiterea mai multor încălcări din domeniul circulației rutiere.

Oamenii legii au dispus inclusiv ridicarea automobilului.

Pentru a se răzbuna și pentru a împiedica activitatea de serviciu a polițiștilor, tânărul a împrăștiat conținut inflamabil dintr-o butelie și a incendiat partea din față a automobilului de serviciu al poliției.

Mașina era parcată în apropierea unui autobuz școlar destinat transportului elevilor.

Datorită intervenției rapide a persoanelor aflate la fața locului, a fost evitată extinderea incendiului și producerea unor consecințe mai grave.

Instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului la trei ani de închisoare, dintre care un an și șase luni cu executare în penitenciar, iar cealaltă jumătate cu suspendarea condiționată a pedepsei.

Condamnatul și-a recunoscut vina.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult