Externe

Consiliul Uniunii Europene aprobă semnarea acordului de parteneriat și comerț UE–Mercosur

europe.eu
Sursa: europe.eu

Consiliul Uniunii Europene a aprobat decizia de autorizare a semnării Acordului de Parteneriat UE–Mercosur (EMPA) și a Acordului Comercial Interimar (iTA), deschizând calea către unul dintre cele mai ample acorduri comerciale din lume. Pentru ca EMPA să intre însă efectiv în vigoare, va fi necesară ratificarea de către toate statele membre ale UE, precum și consimțământul Parlamentului European, un proces care se anunță dificil pe fondul opoziției exprimate deja de unele capitale, în special Parisul.

Decizia Consiliului marchează un moment-cheie într-un dosar negociat timp de peste un sfert de secol între Uniunea Europeană și statele Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Acordul este conceput ca un cadru cuprinzător care reunește dialogul politic, cooperarea sectorială și liberalizarea comerțului și a investițiilor.

Potrivit Consiliului, odată intrat în vigoare, acordul va institui o platformă modernizată de cooperare în domenii precum dezvoltarea durabilă, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, transformarea digitală, drepturile omului, securitatea și gestionarea crizelor. Componenta politică va permite o coordonare mai strânsă pe teme globale precum migrația și menținerea păcii, precum și o cooperare consolidată în forurile multilaterale.

În opinia ministrului ciriot al Energiei, Comerțului și Industriei, Michael Damianos, decizia de astăzi a Consiliului European marchează un „Pas istoric înainte” în consolidarea parteneriatului strategic al UE cu Mercosur.

„Într-un context de incertitudine globală în creștere, este esențial să ne consolidăm cooperarea politică, să ne aprofundăm legăturile economice și să ne reafirmăm angajamentul comun față de dezvoltarea durabilă. Aceste acorduri vor crea noi oportunități pentru întreprinderile de pe ambele părți, asigurând în același timp garanții solide pentru sectoarele noastre cele mai sensibile și un cadru echitabil și durabil pentru comerț”, a subliniat Michael Damianos.

Beneficii economice anticipate pentru piața blocului comunitar

Componenta comercială este împărțită în două instrumente juridice distincte. Acordul Comercial Interimar (iTA), care ține de competența exclusivă a Uniunii Europene, va putea fi aplicat fără ratificare națională și este menit să aducă rapid beneficiile economice ale acordului, până la intrarea în vigoare a EMPA.

Conform Comisiei Europene, acordul va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, cu o piață de peste 700 de milioane de consumatori. Aproximativ 60.000 de companii europene exportă deja către Mercosur, jumătate dintre ele fiind , care ar urma să beneficieze de tarife mai mici, proceduri vamale simplificate și economii estimate la circa 4 miliarde de euro anual din taxe vamale.

Sectoare precum industria auto, agricultura, produsele farmaceutice și chimice sunt menționate printre principalele beneficiare, iar UE mizează și pe un acces mai bun la materii prime critice. Estimările Comisiei indică o creștere a exporturilor UE către Mercosur cu aproape 50 de miliarde de euro până în 2040.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat decizia Consiliului, afirmând că acordul transmite „un semnal puternic” privind angajamentul Europei pentru competitivitate, diversificarea comerțului și consolidarea parteneriatelor internaționale într-un context geopolitic tot mai instabil, subliniază ea.

Îngrijorări legate de agricultură și diferența standardelor de calitate

În paralel, acordul rămâne extrem de controversat, în special în rândul statelor cu sectoare agricole puternice. Criticii avertizează că liberalizarea comerțului ar putea expune fermierii europeni unei concurențe neloiale din partea importurilor agricole din Mercosur, unde standardele de producție sunt percepute ca fiind mai puțin stricte decât cele din UE.

Pentru a răspunde acestor temeri, Consiliul a inclus măsuri de salvgardare bilaterale care permit UE să reacționeze rapid în cazul unor perturbări de piață generate de importuri sensibile, inclusiv prin suspendarea temporară a acestora. Până la adoptarea unui regulament permanent, Comisia va putea activa astfel de mecanisme în cadrul iTA, iar monitorizarea produselor agricole va fi întărită.

De asemenea, acordul prevede protejarea a 350 de indicații geografice europene, un element prezentat de Comisie drept un avantaj major pentru producătorii agroalimentari din UE.

Franța spune „nu” semnării acordului

În pofida acestor garanții, Franța a anunțat oficial că va vota împotriva semnării acordului. Președintele Emmanuel Macron a declarat că UE–Mercosur este „un acord de altă epocă”, negociat pe baze depășite încă din 1999, și a subliniat că beneficiile economice estimate sunt limitate – un impact de doar +0,05% asupra PIB-ului UE până în 2040, potrivit evaluărilor Comisiei.

Parisul consideră că expunerea lanțurilor agricole sensibile nu este justificată și invocă riscuri pentru suveranitatea alimentară. Deși Franța recunoaște progresele obținute în negocieri – inclusiv clauze ca „frână de urgență” pentru importurile agricole, măsuri de reciprocitate privind standardele de producție și întărirea controalelor sanitare – autoritățile franceze susțin că acestea nu sunt suficiente pentru a justifica sprijinul politic pentru acord.

„Stadiul semnării nu este sfârșitul poveștii”, a transmis Emmanuel Macron, afirmând că Franța va continua să ceară aplicarea strictă a angajamentelor Comisiei și protejarea fermierilor europeni.

În perioada următoare, UE și partenerii Mercosur urmează să semneze formal acordurile. Acordul Comercial Interimar ar putea intra relativ rapid în aplicare, însă EMPA va depinde de un proces de ratificare unanimă în statele membre. Pe fondul diviziunilor politice interne și al sensibilităților legate de agricultură, mediu și standarde sociale, viitorul acordului UE–Mercosur rămâne incert. Pentru susținători, acesta reprezintă un instrument strategic de creștere economică și influență geopolitică. Pentru opozanți, riscurile pentru agricultori și pentru modelele europene de producție depășesc beneficiile economice estimate.

CITIȚI ȘI:

Corespondență Dan Alexe | Zi decisivă pentru acordul UE-Mercosur… cu țările din „emisfera lui Trump”

Fermierii europeni ies din nou în stradă: proteste masive împotriva Acordului Mercosur

Luminița Toma

Luminița Toma

Autor

Citește mai mult