Crimă șocantă la Telenești: paznic, găsit vinovat de uciderea administratoarei unei firme

Un bărbat de 46 de ani, angajat în calitate de paznic, a fost condamnat la 18 ani și șase luni de închisoare pentru omor comis cu deosebită cruzime și răpirea unui mijloc de transport, anunță Oficiul Telenești al Procuraturii Orhei. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Orhei, sediul Rezina.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpatul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de omor, precum și de răpirea automobilului victimei, faptele având loc în luna august 2025, pe teritoriul unei societăți comerciale.
Potrivit probelor administrate de procurori, omorul a fost săvârșit la data de 8 august 2025, pe timp de zi, pe teritoriul societății comerciale, unde inculpatul activa în calitate de paznic, în timpul „unui conflict apărut spontan între el și victima”, se arată în comunicat.
Victima - o femeie în vârstă de 50 de ani era administratoarea societății comerciale respective. În timpul conflictului, bărbatul i-a aplicat „cu deosebită cruzime, mai multe lovituri cu un topor în regiunea capului și gâtului”, leziuni care au dus la decesul acesteia.
Inculpatul a încercat să ascundă urmele crimei. „După ce a comis omorul, în scopul mușamalizării cazului, cunoscând cu ce automobil a venit victima pe teritoriul societății comerciale, a răpit automobilul și l-a abandonat într-o pădure din raionul Telenești”, precizează Procuratura. Potrivit sursei citate, corpul neînsuflețit al femeii a fost aruncat într-o fântână.
În cadrul urmăririi penale și al examinării cauzei în instanță, inculpatul „a declarat că își recunoaște vina integral, dar a refuzat să facă alte declarații pe caz”.
Procurorii mai menționează că bărbatul nu se află la prima abatere de la lege, acesta fiind anterior judecat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv furt, violență în familie și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Sentința nu este definitivă. „Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție”, subliniază Procuratura Generală.
CITIȚI ȘI: