Justiție

Dosarul „sacoșa neagră”: Plahotniuc, Reniță și alți foști demnitari, martori în procesul lui Igor Dodon

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vlad Plahotniuc, fostul său consilier Serghei Iaralov și foști deputați urmează să fie audiați ca martori în dosarul cunoscut sub denumirea de „kuliok” (sacoșa neagră - n.r.), în care este judecat fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Decizia a fost luată luni, 12 decembrie, de magistrații Curții Supreme de Justiție, care au admis parțial solicitarea procurorilor și au stabilit lista martorilor ce vor fi chemați în fața instanței.

Judecătorii au admis parțial solicitarea Procuraturii Anticorupție, care ceruse inițial audierea a 17 persoane. Judecătorii au redus lista la 11 martori, apreciind că doar aceștia sunt relevanți pentru examinarea cauzei.

Martorii acceptați de instanță

Printre martorii care urmează să fie audiați în dosarul „kuliok” se numără fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, precum și Serghei Iaralov, fost consilier apropiat al lui Plahotniuc și unul dintre personajele centrale care apar în înregistrarea video ce stă la baza dosarului.

De asemenea, instanța a admis audierea fostului deputat al Blocului electoral „ACUM”, Iurie Reniță, considerat martor-cheie, cel care a făcut public materialul video în 2020.

Pe lista martorilor mai figurează Dumitru Diacov, fost deputat și cofondator al PDM, Andrian Candu, fost președinte al Parlamentului, Vladimir Cebotari, fost ministru al Justiției, Adrian Albu, fost deputat socialist, Lilian Carp, actual deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, Pavel Filip, fost prim-ministru al Republicii Moldova, precum și cetățenii Andrei Neguță și Andrei Harghel.

Dosarul „Kuliok” a fost pornit după ce o înregistrare video, realizată în iunie 2019, a devenită publică în anul 2020. În imagini este surprins Igor Dodon căruia Plahotniuc îi întinde o sacoșă neagră, în prezența lui Serghei Iaralov. Procurorii susțin că sacoșa ar fi conținut între 600.000 și un milion de dolari, bani care ar fi fost destinați finanțării ilegale a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În acest dosar, Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă și acceptarea finanțării ilegale a unui partid politic.

Fostul șef al statului a respins constant acuzațiile, afirmând că imaginile ar fi fost trucate. În același timp, Vlad Plahotniuc nu a precizat public ce sumă s-ar fi aflat în sacoșa respectivă, deși a confirmat că este dispus să depună mărturii în această cauză.

Urmărirea penală în dosarul „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia Judecătoriei Chișinău privind neînceperea urmăririi penale. În procedurile anterioare, instanța a audiat 15 martori ai acuzării și a examinat mai multe probe documentare, însă procesul a fost reluat integral după schimbarea completului de judecată.

Recent, Igor Dodon a declarat că își dorește ca Vladimir Plahotniuc să fie audiat în dosarul numit „kuliok”, după ce fostul lider democrat a confirmat că va depune declarații.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult