Justiție

R. Moldova și Federația Rusă, notificate vizavi de 19 cauze privind încălcări ale drepturilor omului în regiunea transnistreană

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a comunicat Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse 19 cauze ce vizează pretinse încălcări grave ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Este vorba despre jurnaliști, activiști, foști funcționari sau simpli cetățeni, care au mers să-și caute dreptatea la CtEDO după ani în care au fost separați de familii, amendați pentru opinii critice, privați de proprietăți, de la procese desfășurate de instanțe nelegitime și lipsa recursului efectiv, până la interdicții de circulație.


1. Anton Driucenco

Autoturismul lui Anton Driucenco a fost sechestrat de așa-numitele autorități transnistrene, iar instanțele locale i-au respins plângerile fără citare și fără o examinare reală, lăsându-l fără bun și fără posibilitatea de a-și apăra dreptul de proprietate.

2. Evgheny Shevchuk

Fost „președinte” al administrației de facto, Evgheny Shevchuk a fost condamnat la 16 ani de închisoare în urma unor proceduri desfășurate de instanțe nelegitime, fără acces deplin la dosar și fără posibilitatea de a fi asistat de avocați aleși, fiind privat de dreptul la apărare.

3. N.P. I.P.C. Apriori

Organizația neguvernamentală „Apriori” a fost sancționată pentru organizarea unor întruniri cu caracter civic, iar plângerile sale au fost examinate formal, fără ședințe publice și fără o motivare reală, ceea ce a dus la restrângerea libertății de exprimare și de întrunire.

4. Varvara Șevciuk

Varvara Șevciuk, o femeie în vârstă, a rămas fără bunurile personale și locuință după ce casa fiului său a fost confiscată, iar instanțele transnistrene i-au respins plângerile fără a-i recunoaște drepturile de coproprietar, lăsând-o fără protecție juridică.

5. Pridniestrovsky Gumanitarny Fond

O organizație caritabilă a rămas fără acces la fonduri și bunuri, după ce conturile sale au fost sechestrate, iar instanțele locale au refuzat să examineze plângerile, invocând motive procedurale, ceea ce a blocat activitatea organizației.

6. Galina Miascovscaia

Galina Miascovscaia a fost concediată și lipsită de drepturile sale de muncă, iar instanțele transnistrene au respins cererile de reintegrare fără o motivare suficientă, lăsând-o fără remediu efectiv.

7. Piotr Ilchenko

Piotr Ilchenko a încercat să-și apere reputația după ce un document medical oficial conținea afirmații defăimătoare, însă instanțele locale au refuzat să-i examineze cazul, îngrădindu-i accesul la justiție și dreptul la viață privată.

8. Olga Carp

Olga Carp a fost condamnată la închisoare cu suspendare și amendată, primind totodată interdicția de a părăsi regiunea, măsură menținută ulterior fără un recurs efectiv, ceea ce i-a restrâns libertatea de circulație.

9. Stepan Popovschii

Proprietar a mai multor apartamente, Stepan Popovschii a pierdut dreptul de folosință asupra terenului adiacent imobilului, după un proces desfășurat în lipsa sa, fără citare adecvată, ceea ce a dus la afectarea dreptului său de proprietate.

10. Victor Timuș

Victor Timuș a fost expulzat din regiune și interzis să revină timp de trei ani, fiind separat de familie și domiciliu, fără a primi explicații și fără posibilitatea reală de contestare.

11. Mihail Ermurachi

Jurnalist pensionar, Mihail Ermurachi a fost amendat pentru o conversație privată, iar ulterior sancțiunea a fost înlocuită cu opt luni de detenție, fiind privat de libertate pentru exprimarea unei opinii critice.

12. Victoria-Cocieri SRL

Compania „Victoria-Cocieri” SRL a fost împiedicată să-și acceseze terenurile agricole timp de mai mulți ani, iar ulterior accesul a fost condiționat de obținerea unei licențe, ceea ce a dus la pierderi economice și privarea de folosința bunurilor.

13. Maxim Mahlin și Iulia Lîsenco

Maxim Mahlin a fost arestat, iar înainte de o hotărâre definitivă, o instanță transnistreană a stabilit că ar fi vinovat, afectându-i prezumția de nevinovăție, în timp ce partenera sa, Iulia Lîsenco, a fost împiedicată să-l viziteze în detenție.

14. Nikita Tohteev

Nikita Tohteev a fost sancționat administrativ în urma unei proceduri desfășurate de o instanță nelegitimă, fiind amendat și lăsat fără permis de conducere, fără garanțiile unui proces echitabil.

15. Nicolai Garmaș

Nicolai Garmaș a fost reținut și ulterior interzis să părăsească regiunea, iar după ce a reclamat rele tratamente, a fost acuzat penal, măsuri considerate represalii și menținute fără recurs efectiv.

16. Tatiana Curacova

Tatiana Curacova a fost concediată dintr-o instituție medicală, iar cererile sale de reintegrare au fost respinse de instanțe fără o motivare suficientă, fiind lipsită de un proces echitabil.

17. Oleg Moșneaga

Oleg Moșneaga a primit interdicție de intrare în regiunea transnistreană, fără explicații, fiind separat de familie și de domiciliu, inclusiv de mama grav bolnavă, fără posibilitatea de a obține revocarea măsurii.

18. Oleksandra Dolhopolova și Nicolai Cuzmin

Cei doi au fost împiedicați să organizeze o manifestație pașnică împotriva războiului, iar plângerile lor au fost respinse formal, ceea ce a dus la restrângerea libertății de exprimare și de întrunire.

19. Alexandr Samonii

Fost consilier local și jurnalist, Alexandr Samonii a fost vizat într-un dosar penal de „extremism” pentru un comentariu online, fiind nevoit să părăsească regiunea pentru a evita detenția, rămânând în exil și fără protecție juridică efectivă.***


„Decizia Curții confirmă că persoanele din stânga Nistrului nu sunt abandonate în afara protecției Convenției Europene. Atunci când nu există remedii reale la nivel local, Strasbourg-ul rămâne o cale legitimă de a cere dreptate”, a declarat avocatul Promo-Lex, Vadim Vieru.

Organizația Promo-Lex, care asistă opt din aceste cazuri la CEDO, avertizează că menținerea unui vid juridic în regiunea transnistreană permite perpetuarea abuzurilor și cere autorităților constituționale ale Republicii Moldova, precum și partenerilor internaționali să consolideze mecanismele de protecție a drepturilor fundamentale pentru locuitorii din raioanele de est.

CITIȚI ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult