Dispute politice în Consiliul Municipal Chișinău: Bugetul pentru anul 2026, mărul discordiei între PSRM - MAN

Conducerea Primăriei Chișinău ar fi transformat administrația municipală într-un instrument politic și ar folosi resursele administrative în interese de partid, acuză liderul fracțiunii municipale a Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Alexandr Odințov. De cealaltă parte, consilierii fracțiunii Mișcării Alternativa Națională (MAN), conduse de primarul Ion Ceban, afirmă că declarațiile socialiștilor ar avea drept scop distragerea atenției de la agenda ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) care are pe ordinea de zi bugetul capitalei pentru anul 2026.
„Suntem acuzați că facem politică și că cerem resurse pentru partid de la Primăria Chișinău. Dar anume MAN își construiește partidul pe baza primăriei și pe seama resurselor administrative”, a declarat liderul fracțiunii municipale a PSRM, într-o conferință de presă susținută pe 19 ianuarie.
El a reamintit că, în 2019, socialiștii și primarul general Ion Ceban, care a candidat atunci din partea PSRM, au convenit să nu folosească structurile municipale în scopuri politice, subliniind că PSRM ar respecta această înțelegere până în prezent. În opinia sa, dificultățile legate de aprobarea bugetului municipal au apărut odată cu anunțarea creării formațiunii politice MAN, conduse de Ceban.
„Anterior nu era politică, era dialog. Acum dialogul lipsește”, a afirmat Odințov.
Totodată, socialistul a criticat faptul că bugetul pentru 2024 a fost prezentat cu întârzieri, iar în 2025 municipiul a ajuns să funcționeze pe baza unui buget provizoriu, „o practică neeuropeană”.
„Numiți-mi măcar un oraș din Europa care funcționează pe baza unui buget provizoriu. Nu există astfel de orașe”, a punctat Alexandr Odințov.
În același context, liderul PSRM a acuzat autoritățile municipale de redistribuirea incorectă a fondurilor bugetare, menționând excluderea compensațiilor pentru încălzire destinate pensionarilor și persoanelor social-vulnerabile. Potrivit lui, această decizie ar fi dus la creșterea datoriilor populației și la mii de procese intentate de furnizorul de energie termică.
„Ați retras sprijinul celor mai vulnerabili și ați direcționat banii către proiecte pentru publicul vostru - tineret, diasporă, evenimente de imagine și concerte peste hotare”, a enumerat socialistul.
El a mai acuzat MAN și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar acționa coordonat în Consiliul Municipal, iar votul comun al celor două fracțiuni ar fi dus la adoptarea bugetului provizoriu pentru 2025, fără a fi acceptată vreo propunere a PSRM.
„Ar fi bine să vă determinați: sunteți cu PAS sau sunteți în opoziție. Imitarea confruntării nu mai funcționează”, a afirmat Alexandr Odințov.
În încheiere, liderul fracțiunii PSRM a precizat că socialiștii sunt deschiși unui dialog civilizat pe tema bugetului municipal.
Consilierii fracțiunii MAN au respins acuzațiile PSRM, afirmând că acestea ar avea drept scop distragerea atenției de la agenda ședinței Consiliului Municipal Chișinău, planificată pentru ziua de 20 ianuarie.
Consilierul MAN, Dumitru Mitioglo, afirmă că blocajele politice nu ar împiedica realizarea proiectelor municipale.
„Bugetul provizoriu este soluția care permite dezvoltarea Chișinăului. În pofida impedimentelor create de autoritățile centrale, Primăria municipiului Chișinău activează pe baza unui buget provizoriu, iar proiectele de dezvoltare sunt implementate”, a menționat Mitioglo, într-o conferință de presă susținută pe 19 ianuarie.
Acesta a calificat acțiunile consilierilor PSRM ca fiind „politice” și „menite să distorsioneze opinia publică”.
La aceeași conferință de presă, consiliera MAN, Ludmila Polodiuc, a declarat că bugetul municipiului Chișinău este pregătit pentru vot încă din luna decembrie 2025, însă consilierii PAS și PSRM ar fi lipsit intenționat de la ședințe.
Potrivit acesteia, proiectul bugetului și cel al taxelor locale puteau primi aviz pozitiv al Comisiei bugetare pe 18 decembrie și puteau fi prezentate Consiliului Municipal pe 19 decembrie.
Polodiuc a mai precizat că indicatorii bugetari au fost recepționați încă din luna august, iar în noiembrie a fost expediată o solicitare către Ministerul Finanțelor pentru a clarifica dacă aceștia rămân valabili, răspunsul fiind unul pozitiv. În același timp, ea a făcut o paralelă evocând situația bugetului național care a fost prezentat Parlamentului și aprobat abia pe 30 decembrie, deși legea prevede prezentarea acestuia până la 15 octombrie.
Menționăm că administrația Primăriei Chișinău propune venituri de 9.6 miliarde lei și cheltuieli de 10.7 miliarde de lei în 2026, mai mari cu 1.43 de miliarde de lei și, respectiv, cu 1.95 de miliarde de lei mai mult decât în 2025.
Totodată, mai multe taxe locale din municipiul Chișinău ar putea fi majorate în 2026, autoritățile capitalei propunându-și să colecteze peste 526 de milioane de lei, cu aproape 139 de milioane mai mult decât în 2025.
CMC va face, pe 20 ianuarie, o nouă tentativă de a vota bugetul capitalei pentru anul 2026.
CITIȚI ȘI:
Taxe locale mai mari în Chișinău, din 2026. Primăria vrea să colecteze peste 526 de milioane de lei
DECLARAȚIE | „Bugetul capitalei este blocat intenționat. Chișinăul riscă stagnare și în 2026”
Ședință cu scandal în CMC: PAS a părăsit sala – „Nu susținem un proiect ilegal și rușinos”
Fracțiunea PAS părăsește ședința CMC: a treia încercare de numire a viceprimarilor eșuează